Județul Arad are un nou sistem de colectare a deșeurilor.
Autoritățile locale, reprezentate de ADI Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Arad, împreună cu RETIM Ecologic Service SA, vor implementa în Zona 1 Arad un nou sistem de colectare selectivă a deșeurilor. Acesta reprezintă una dintre etapele importante ale proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor solide în județul Arad”, a cărui valoare se ridica la 30 de milioane de euro și care a beneficiat de finanțare europeană.
Demarat în 2010, proiectul urmărește îmbunătățirea infrastructurii de mediu, în conformitate cu standardele europene în domeniul gestionării deșeurilor, pentru a spori calitatea mediului și a condițiilor de viață.
Sistemul urmărește pregatirea pentru reciclare a deșeurilor (sticlă, hârtie și carton, plastic și metal), minimizarea cantităților depozitate, prin mai multe metode (compostarea în gospodării, colectarea separată și tratarea deșeurilor biodegradabile, etc.), precum și depozitarea deșeurilor ce nu pot fi reciclate.
În acest scop, prin proiect au fost construite șase stații moderne de sortare, compostare sau transfer în Arad, Chișineu Criș, Ineu, Sebiș, Bârzava și Mocrea.
Totodată, în cadrul proiectului au fost închise zece depozite de deșeuri neconforme, precum cele din Arad, din zona Poetului și Câmpul Liniștii, de la Ineu, Nădlac, Curtici și Sântana.
„Obiectivul nostru este să asigurăm servicii de salubritate de calitate pentru arădeni. Nu doar schimbăm un operator care adună și depozitează deșeurile, vorbim despre un sistem nou, superior calitativ. Tot ceea ce poate fi refolosit – hârtie, plastic, metal, etc. – va fi colectat separat și refolosit. Doar ceea ce nu poate fi refolosit va fi depozitat. Până în 2020, trebuie să ajungem la 30% colectare selectivă a deșeurilor, pentru a evita penalități care vor crește prețurile suportate de fiecare dintre noi. Mă bucur însă să constat că arădenii cu care am vorbit au înțeles că, nu pentru a respecta niște reguli colectăm selectiv deșeurile, ci facem acest lucru pentru noi, pentru un mediu curat, pentru a refolosi eficient resursele. Pentru tot acest sistem nou am atras 30 de milioane de euro, fonduri europene. Cu acești bani asigurăm infrastructura, însă nu este suficient. Componenta esențială este omul, fiecare dintre noi. Sunt convins că fiecare arădean va face un efort minim pentru colectarea selectivă a deșeurilor, sunt convins că arădenii doresc să trăiască în localități civilizate și înțeleg că de fiecare dintre noi depinde curățenia localităților și protejarea mediului. În perioada următoare, vom discuta cu oamenii pentru ca fiecare să înțeleagă ce are de făcut și pentru a avea în final un sistem de colectare a deșeurilor eficient, de calitate“, a declarat Sergiu Bîlcea, președinte ADI Arad și vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.
Astfel, începând cu luna aprilie, va demara colectarea pe cinci categorii de deșeuri, astfel: deșeuri din metal și plastic (în recipiente de culoare galbenă), hârtie și carton (în recipiente de culoare albastră), ambalaje din sticlă (în recipiente de culoare verde), deșeuri reziduale. O categorie importantă o vor constitui deșeurile biodegradabile, care se vor colecta în recipiente maro, în zonele urbane, și vor fi compostate în gospodărie în zonele rurale.
Contractul de prestări servicii de salubrizare a fost verificat și aprobat de către ADI SIGD Arad și urmează a fi încheiat de către fiecare utilizator în parte (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, agenți economici și instituții publice) pe parcursul următoarelor două luni.
Pe toată perioada de introducere a sistemului de colectare selectivă, RETIM Ecologic Service SA va asigura informarea cetățenilor, atât din „casă în casă”, în timpul activității de contractare, cât și prin intermediul campaniilor de informare și conștientizare ce urmează a fi desfășurate în perioada următoare. Tot în acest scop, începând cu luna martie, Consiliul Județean Arad, ADI SIGD și RETIM vor organiza întâlniri cu cetățenii din Arad, în cartiere, pentru a discuta acest sistem nou. Întâlnirile vor fi anunțate în prealabil.
Zona 1 include Municipiul Arad și orașele Pâncota, Nădlac, Pecica, Sântana și Curtici, precum și zonele rurale adiacente.
Lasă un comentariu