Senatul României a adoptat un proiect pentru modificarea Legii nr. 51/2006, a serviciilor utilitare de interes public, care prevede ocuparea temporară a terenurilor din fondul național forestier și dreptul de trecere pentru utilitățile publice asupra terenurilor aparținând proprietăților publice și private, inclusiv din ariile protejate, anunță președintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar.
Această modificare legislativă este extrem de importantă, pentru realizarea de drumuri sau autostrăzi, existând de-a lungul anilor nenumărate proiecte blocate din cauza imposibilității ca o autostradă să traverseze o astfel de zonă, spune social-democratul.
„Am văzut că au apărut în ultimele zile tot felul de mesaje, din partea celor care nu doresc ca sistemul de autostrăzi din România să se extindă și care aruncă acuze false, că s-ar dori distrugerea ariilor protejate sau a pădurilor virgine. Este o mare minciună, iar prin acest proiect de lege nu se va ajunge la defrișarea rezervațiilor naturale sau pădurile virgine. Se permite doar realizarea de drumuri și autostrăzi, astfel încât contribuabilii români să nu mai plătească sume exorbitante pentru ocolirea acestor zone. În prezent este aproape imposibil să se facă o autostradă în România care să nu traverseze o zonă protejată. Avem cazuri pe autostrada Nădlac – Deva, unde o porțiune este blocată, din cauza unor aberații legislative. Un ONG s-a trezit că în zonă ar fi urși, iar autostrada blochează drumul acestora, numai că de mai bine de un an, de când s-au montat camere de luat vederi, niciun urs nu a fost văzut în zonă. Guvernul României se confruntă săptămânal cu totul felul de ciudățenii, menite să blocheze investițiile în infrastructură, astfel încât nu poți să nu te gândești că aceste inițiative ale unor ONG-uri au în spate tot felul de interese. Or, modificarea legislativă adoptată de Senat urmărește tocmai ca aceste proiecte să nu mai poată fi blocate după cum doresc anumite grupuri de interese, și va face posibil ca România să-și înnoiască, modernizeze ori construiască elemente vitale de infrastructură publică, precum rețele de transport gaz, energie electrică, drumuri, autostrăzi“, declară președintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar.
Lasă un comentariu