La Arad au avut loc, la sfârşitul săptămânii trecute, mai multe ceremonii masonice ritualice, prilejuite – între altele – de Aprinderea Luminilor Respectabilei Loje „Ziridava”.
La eveniment a luat parte şi Marele Maestru Viorel Danacu, Mare Comandor al Marii Loje Naționale a României – Loja de Ritualistică Comparată și Cercetări Masonice.
Noua lojă masonică arădeană se înscrie în rândul lojilor de Rit Scoţian Antic şi Acceptat şi reprezintă fundamentul pe care se va ridica, în viitorul apropiat, o Mare Lojă Regională.
Mai multe puteţi citi în comunicatul de presă de mai jos:
COMUNICAT DE PRESĂ
Aşa cum v-am transmis in comunicatul de presă din data de 16.03.2018 frații din MAREA LOJĂ NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI-Loja de Ritualistică Comparată și Cercetări Masonice, s-au reunit într-un număr foarte mare Vineri, Sâmbătă și Duminică, 16-18 martie 2018, la ARAD, pentru o serie de ceremonii masonice ritualice.
Suveranul Mare Comandor, Mare Maestru, Il:.Fr:.Viorel Dănacu, a consacrat, Respectabila Lojă „ZIRIDAVA”, instalându-l ca Maestru Venerabil pe ilustrul frate Cristea Ciprian Emanuel în prezența fraților invitați de pe întreg cuprinsul țării.
A fost un moment de însemnătate deosebită, deoarece aceasta este prima lojă, care impreună cu alte două loji care se află foarte aproape de momentul consacrării, vor forma viitoare Marea Lojă Regională.
Au fost aduse Omagii Marilor Maeștrii trecuți la Orientul Etern, începând cu Primul Mare Maestru Ales Il:.Fr:. Nicu Filip, Marele Maestru Adrian Nunțiu Dohotaru, Marele Maestru Sever Frențiu, născut aici în ARAD , Marele Maestru Vladimir Boantă, George Munteanu, Constantin Bărbulescu, care au contribuit fiecare în perioada mandatului lor să aducă o modestă contribuție la construcția masonică regulară pe întreg teritoriul României, făcând Marele Lanț Masonic al Unirii și păstrându-se un moment de reculegere.
Marele Maestru Il:.Fr:.Viorel Dănacu, instalat regular și constituțional, să conducă MAREA LOJĂ NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI-Loja de Ritualistică Comparată și Cercetări Masonice, la Conventul Extraordinar din 13-14 aprilie 2002 de la Brașov, păstrător al Decretelor Masonice, Patentelor, Edictelor Masonice, Marelui Registru Masonic, Marelui Sigiliu Masonic și a Luminii Masonice Sacre, ce i-au fost transferate, de către Primul Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România după 1989, Il:. Fr:. Nicu Filip, care l-a consacrat, investit, în Demnitatea de Mare Maestru, pentru a continua o lucrarea masonică, regulară, morală, spirituală, ritualică și tradițională, asumându-și public statutul de Loji de Ritualistică Comparată și Cercetări Masonice, va continua regenerarea masoneriei române pentru redarea prestigiului pe care l-a avut acum 100 de ani, construind o Masonerie românească , o Masonerie pentru români și o Masonerie pe înțelesul românilor, o MASONERIE SPIRITUALĂ și O ELITĂ SPIRITUALĂ, astfel încât să ne ocupăm locul legitim pe care îl merităm în lume.
De asemenea au fost ținute solemne ale Respectabilelor Loji de Perfecție 4-33, din cadrul Supremului Consiliu Român de Rit Scoțian Antic și Acceptat al MARII LOJI NAȚIONALE A ROMÂNIEI-Loja de Ritualistică Comparată și Cercetări Masonice in cadrul cărora trei frați au fost investiți la gradul 33.
În acest fel frații vor fi mai uniți, vor dezvolta proiecte masonice regionale pentru a aduce un aport substanțial în primul rând oamenilor
Cu acestă ocazie au fost luate hotărâri importante referitor la modul de dezvoltare a unei masonerii autentice in regiune care să promoveze valorile, tradițiile şi obiceiurile din regiune. De asemenea au fost propuse o serie de acțiuni masonice in următoarele luni care să scoată în evidență modul cum francmasoneria română a influențat Marea Unire de la 1918.
Site-ul oficial al MARII LOJI NAȚIONALE A ROMÂNIEI-Loja de Ritualistică Comparată și Cercetări Masonice, este : www.masonerie.com
Site-ul oficial al Centrului Regional de Studii Francmasonice Paris București, este : www.cuvantmasonic.ro .
Cu stimă,
Marele Secretar
MAREA LOJĂ NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI-
Loja de Ritualistică Comparată și Cercetari Masonice, Or:.București
Il:.Fr:.George Bogdan Tănase
Venerabil Maestru,
R:.L:.,,ZIRIDAVA’’, Or:. ARAD
Il:.Fr:. Cristea Ciprian Emanuel
sigur vor sa puna mana pe putere si la Arad acesti reprezentanti ai tenebrelor care umbla cu lumini
Pazea !!! Ritualuri se fac prin sacrificarea zgarzilor ….cainilor vagabonzi… tenebrosi rau …astia
ce urmaresc cu adevarat acesti? sa ne vanda pe toti la puterile oculte care conduc din umbra lumea si Romania si Europa! un stat normal nu ar permite asa ceva!
Totul e normal. Înlătură temerile nefondate. Bucura-te de viață.
Am mai auzit asta cu cativa ani in urma: dormiti linistiti FNI lucreaza pentru tine. Multumim de sfat pastreza-l pentru tine.
Atunci, nu ai decât să te agiți. Dar orizontul îți va fi îngust.
Adevărat, au fost state care nu au permis asta: Germania sub regimul lui Hitler, URSS, începând cu Stalin, Spania sub Franco, Italia sub Mussolini, România în timpul celor trei dictaturi, ş.a. De ce oare?
…puterile lui peste prajit. Niste mascarici care se cred importanti . nu au nimic de,a face cu Marile Loji din lumea civilizata. Si o trag intre ei pe banda rulanta….
Draga Papură, un mason e un om smerit, inteligent, credincios si altruist. Dacă nu e așa, nu e mason. Cat despre tras, te las in pace cu astfel de vovre.
Masoneria disrtuge ROMÂNIA
Distruge….scuze
Masoneria a făurit România.
[…] Masonii s-au reunit în număr mare, la Arad. Ce s-a ÎNTÂMPLAT şi ce PLĂNUIESC aceştia (FOTO) […]
totusi ce urmariti?voi astia masonii si la cine va inchinati?astept raspuns de la un mason
We worship the almighty on high..
we teach men to be good, honest and charterable in there work and family life.
and yes im a Free Mason