Deși nu am avut o iarnă cu temperaturi extreme și nici cu prea multe precipitații, drumurile județene sunt pline de gropi.
Unul dintre aceste drumuri este și Arad – Șiria, pe care se circulă extrem de greu, din cauza gropilor apărute în carosabil, fiind atât de multe încât e imposibil să le mai ocolești.
„Solicităm public conducerii Consiliului Județean Arad ca de îndată ce vremea permite, să demareze urgent lucrări de reparații la drumurile județene. Știm că nu se vor putea executa aceste lucrări pe toate drumurile cu probleme, în același timp, dar așteptăm din partea conducerii CJA ca măcar drumurile cu circulație intensă să intre într-un proces de reabilitare cât mai repede. Iar unul dintre acestea, probabil cel mai important drum județean, este Arad – Șiria, pe care circulă zilnic mii de arădeni. Nu știu dacă domnii liberali din conducerea CJA au avut curiozitatea să circule recent pe acest drum, având în vedere problemele de importanță planetară de care sunt preocupați în această perioadă. Cel mai probabil, simpozioanele și exercițiile de imagine pe banii arădenilor au fost mai importante decât verificarea stării drumurilor județene sau luarea unor măsuri urgente, pentru ca aceste drumuri să devină cât de cât practicabile”, spune deputatul social-democrat Florin Tripa.
„Știm că drumul Arad – Șiria face obiectul unui proiect finanțat prin POR, program gestionat de Ministerul Dezvoltării. Dar până la demararea lucrărilor, având în vedere că procedurile la nivelul CJA se desfășoară în ritm de melc, e inadmisibil ca drumul să fie lăsat în starea actuală. Îl invit pe domnul Cionca la o plimbare pe acest drum, îl invit la o discuție cu oamenii din Horia, care fac apel la alți cetățeni, pe paginile de socializare, să iasă în stradă, pentru că așa nu se mai poate. Îl invit să discute cu cei de la Poliția Rutieră. În fiecare zi asistăm la accidente pe acest drum, mașini distruse, Doamne ferește să nu ajungem și la vieți pierdute. Din respect pentru cetățeni, pentru cei care plătesc bani grei la buget, lună de lună, solicit CJA să ia măsurile care se impun, iar drumul Arad – Șiria să devină sigur pentru cei care-l tranzitează în fiecare zi“, declară Florin Tripa.
Foto: arhivă
„CEREM GUVERNULUI PSD” sa demareze de urgenta terminarea” PASAJELOR,” lucrare oprita tot de PSD din anul 2012.Pentru soseaua” ARAD -CURTICI”,un drum cu patru benzi,dearece este intens circulat in special de masini cu tonaj mare.