Concursul „Tineretul sudează”, în care tineri care practică meseria de sudor se întrec în a-şi demonstra măiestria în faţa profesorilor sau superiorilor, s-a bucurat şi în acest an de un real succes. Competiţia a ajuns la cea de a XXIII-a ediţie.
Desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute la sediul Şcolii de Sudură care funcţionează sub egida Fililei Arad a Confederaţiei Patronatul Român, în colaborare cu Asociaţia de Sudură din România, faza judeţeană a concursului a reunit un număr de zece tineri sudori.
Concurenţii au avut de trecut prin două probe de „foc”, un teoretică şi una practică, iar cea practică a constat în realizarea a trei procedee de sudură, respectiv SE-111 (sudură cu arc electric electrod învelit), MIG-MAG-135 (sudură cu electrod fuzibil în mediul de gaz protector), TIG-WIG -141 (sudură cu arc electric cu electrod nefuzibil în mediu de gaz protector).
„Sunt foarte bucuros că şi în acest an concursul «Tineretul sudează», ajuns la ediția XXIII s-a bucurat de interesul tinerilor care practică această meserie, una nu tocmai uşoară. Încercăm ca acestor tineri să le punem o pâine în mână şi să-i ajutăm în carieră. Aici au crescut generații de sudori, excelenți profesioniști, care au învățat meserie și la rândul lor i-au învățat pe alții. Actuala Școală de Sudură din Arad continuă această tradiție, pregătind sudori la cel mai înalt nivel profesional. O diplomă obținută la această școală îți dă șansa de a lucra oriunde în lume, mai ales că meseria de sudor rămâne la mare căutare. Câştigătorii acestei ediții au primit premii în bani, iar cei clasaţi pe primul loc vor reprezenta judeţul Arad la faza naţională. Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine și în aceasă competiție”, a declarat ing. Ioan Marin Crişan, directorul şcolii de sudură arădene, preşedintele Filialei Arad a Confederaţiei Patronatul Român.
Competiția a fost strânsă iar cei mai buni s-au calificat la etapa națională ce va avea loc la Timișoara.
Surse: Flacăra Roşie, Arad Reporter
Lasă un comentariu