La Târgul de Primăvară sunt programate, la sfârşitul acestei săptămâni, mai multe recitaluri dar și activități pentru copii, anunţă organizatorii.
Printre invitații care vor urca pe scena din fața Palatului Administrativ se află și acordeonistul Emy Drăgoi, care va fi acompaniat la vioară de fiicele sale Bianca și Alessia Drăgoi.
Emy Drăgoi va aduce în fața publicului cântece cunoscute din folclorul tradițional românesc de pe albumul „Etno Fonia“, dar și piese de hazz manouche și nu numai.
Din Republica Modova vor sosi, la Arad, Cornelia Tihon și taraful Daniel Bădoi, care vor intrerpreta melodii specifice sărbătorilor de primăvară, dar vor avea și interpretări la diverse instrumente tradiționale românești, ocarină, fluier și tiugă.
Tot în acest sfârșit de săptămână vor începe și atelierele de povești pentru cei mici, „Cântă Povestea“, cu actrița Lonetta Maier.
Astfel, cei mici, sunt invitați sâmbătă și duminică la o aventură de depănat povești îmbinată cu arta spectacolului.
În spiritul Sărbătorii Paștilor, Lonetta Maier va povesti cu copiii și despre smerenie, recunoștință, naștere și renaștere, credință și speranță.
Târgul de Primăvară se desfășoară în centrul Municipiului Arad, în fața Palatului Administrativ și pe strada Romul Veliciu până în 10 aprilie.
Program:
Platoul Palatului Administrativ
30 martie
Ora 18.00 – Elevii de la Palatul Copiilor – dansuri
Ora 19.00 – Paul Krizner (pricesne)
31 martie
Ora 11.00 – Atelier de povești cu Lonetta Vida
Ora 18.00 – Emi Dragoi – Magic Violin
Ora 19.00 – Părintele Adrian Bara (pricesne)
1 aprilie
ora 11.00 – Atelier de povești cu Lonetta Vida
ora 18.00 – Cornelia Tihon & Taraful Daniel Badoi
ora 19.00 – Ionuț Langa
Foto: Arhiva
Lasă un comentariu