Infrastructura IMPRACTICABILĂ și situația retrocedărilor, printre cele mai mari probleme ale locuitorilor din comuna Vărfurile și nu numai

Infrastructura IMPRACTICABILĂ și situația retrocedărilor, printre cele mai mari probleme ale locuitorilor din comuna Vărfurile și nu numai

La invitația unor simpatizanți ai Uniunii Salvați România, un numeros grup de membri ai USR Arad s-a întâlnit cu locuitori ai comunei Vârfurile și nu numai. Au fost purtate discuții despre problemele specifice ale zonei, despre nevoia de implicare a cetățenilor, despre proiectele USR.

Din partea echipei arădene a Uniunii au participat președintele Vlad Botoș, senatorul Adrian Wiener, deputatul Sergiu Vlad, vicepreședinții Ion Stan și Răzvan Anghel. Alături de conducerea filialei arădene au participat la întâlnire și liderii filialelor USR din județul nostru.

 

Zeci de locuitori din satele comunei Vârfurile, precum și din alte comune ale văii Crișului au adus în discuție problemele cu care se confruntă. Lipsa unui plan urbanistic pune piedici serioase celor care doresc să investească și mai ales să apeleze la fonduri europene în Vârfurile. Ineficiența administrației locale îi nemulțumește pe cei care se confruntă cu infrastructura impracticabilă din zonă. Problema proprietății este departe de a fi soluționată, retrocedările efectuate ridică numeroase nemulțumiri, spun cei de la USR într-un comunicat de presă.

„Am prezentat locuitorilor din zonă modelul USR, bazat pe implicarea cetățenilor, pe supravegherea riguroasă a activității autorităților publice locale. Oamenii de bun simț trebuie să se unească și să pună presiune pe primari și consilieri, pentru a le reprezenta în mod real interesele. USR a demonstrat că se poate, atunci când am blocat majorarea cu 25% a taxelor în Arad. În urma acestei întâlniri și a discuțiilor cu oamenii, am constituit deja un grup de inițiativă, care va acționa pentru înființarea unei filiale a USR în comună”, a declarat Vlad Botoș, președintele USR Arad.

  1. MITOMANILOR nu va sta bine sa va tot laudati , deoarece spuneti numai baliverne, nu cunoasteti nici administratie si nici legislatie, induceti lumea in eroare cu prostiile voastre.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.