Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad anunță că în data de 10.04.2018 s-a publicat în Monitorul Oficial al României, partea I nr. 315, Legea nr. 88/2018 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 53/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 — Codul muncii.
Noul act normativ, care intră în vigoare în data de 13 aprilie 2018, aduce precizări în ceea ce privește definirea și sancționarea muncii nedeclarate, încheierea contractului individual de muncă, definirea locului de muncă precum și modalitatea de păstrare a copiei contractului individual de muncă, evidența orelor de muncă, acordarea zilelor libere cultelor religioase.
Astfel, locul de muncă este definit ca și „locul în care salariatul îşi desfăşoară activitatea, situat în perimetrul asigurat de angajator, persoană fizică sau juridică, la sediul principal sau la sucursale, reprezentanţe, agenţii sau puncte de lucru care aparţin acestuia. Referitor la copia contractului individual de muncă, aceasta se păstrează la locul de muncă astfel definit, pe suport hârtie sau pe suport electronic, de către persoana desemnată de angajator în acest scop, cu respectarea prevederilor privind confidenţialitatea datelor cu caracter personal.”
În ceea ce privește obligația angajatorului de a ţine la locul de muncă evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, potrivit art. 119, noua lege aduce clarificări „pentru salariaţii mobili şi salariaţii care desfăşoară muncă la domiciliu”, în sensul că, angajatorul ține această evidența „în condiţiile stabilite cu salariaţii prin acord scris, în funcţie de activitatea specifică desfăşurată de către aceştia.”
În cazul salariaților aparținând altor culte religioase legale decât cele creștine, angajatorii sunt obligați să acorde zilele libere speciale ale acestora în orice alte zile în afară de sărbătorile legale sau zilele de concediu de odihnă, informează ITM Arad.
Se modifică și regimul sancționar al muncii nedeclarate, în sensul limitării cuantumului amenzii pentru munca nedeclarată la 200.000 lei.
„Totodată, legiuitorul încadrează ca și infracțiune, fapta angajatorului sancționat pentru munca nedeclarată de a relua activitatea fără a-și respecta obligațiile legale referitoare la: achitarea amenzii contravenţionale şi remedierea deficienţelor care au condus la sistarea activităţii prin încheierea contractului individual de muncă, transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor sau, după caz, încetarea suspendării contractului individual de muncă şi prezentarea documentelor care dovedesc plata contribuţiilor sociale şi a impozitului pe venit aferente veniturilor salariale care se cuvin lucrătorului pentru perioada în care a prestat activitate nedeclarată. In acest sens, potrivit art. 260, alin. (6) din Codul muncii angajatorii care nu vor respecta prevederile menționate anterior sunt pasibili de pedeapsa cu inchisoare de la 6 luni la 2 ani”, se arată într-un comunicat de presă al ITM Arad.
Pt zilele prestate în zilele de sărbătoare care sunt drepturile muncitorului?
sint zeci de firme care te pun sa semnezi pentru salariul minim dar nu iti dau in mana decit 1000 ron,sau 700 ron sau nimic.verificati toate firmele care fac transport intern si international.ce masuri luati impotriva lor?