Premieră în România: Casă construită în doar TREI ZILE, lângă Arad

Premieră în România: Casă construită în doar TREI ZILE, lângă Arad

Casa va fi ridicată lângă Arad, în cadrul unei acțiuni de caritate, pentru o femeie văduvă și fiica ei adoptivă.

În perioada 10 – 12 mai, pe raza comunei Vladimirescu de lângă orașul Arad, se va derula ultima etapă și, totodată, cea mai spectaculoasă a „Build & Grow România”, o acțiune umanitară de amploare demarată în urmă cu câteva luni de organizația „Build & Grow”.

Derularea acestui proiect în zona Aradului se datorează implicării unui binecunoscut dezvoltator imobiliar arădean, a cărui echipă a fost responsabilă de coordonarea locală.

În cadrul acestui proiect, o echipă de profesioniști din conducerea unei mari companii internaționale de consultanță în real estate va da un sens real și totodată umanitar termenului de „teambuilding”. Componenţii vor lăsa lao parte laptopurile și smartphone-urile de ultimă generație, vor părăsi birourile din Germania pentru câteva zile și vor veni în România pentru a deveni o adevărată echipă de constructori care ridică o casă.

Casa va fi construită și donată unei văduve, al cărei soț a decedat neașteptat în urma unui infarct și care locuiește împreună cu fiica ei adoptivă. Noua lor locuință a fost proiectată special pentru ele de către un birou de arhitectură din Arad și este fabricată integral de către o companie din Republica Moldova.

  1. Iubeste Romania 8 mai, 2018, 8:39 am

    Super!!!!!!! Ma bucur foarte mult pt aceasta femeie si fica ei. Ma bucur ca oamenii se gandesc sa ajute alti oameni in nevoi. Felicitari acestui ziar pt stiri pozitive de genul asta. Sper sa urmeze si alte firme exemplul acesta dar si persoane private care se ineaca in bani. Parerea mea este ca a fi uman si ajutator este minunat si ca multi au uitat ce bucurie si satisfactie de viata poti avea cand ridici si ajuti oameni cazuti intr o societate tot mai individualista. Romanii nu au fost asa! Ispitele gunoiului moral a spiritului globalizarii i a otravit. Romani simti ti cu aproapele vostru. Impreuna este mai usor..

    Raspunde
  2. Deosebita initiativa, „Build & Grow România” !

    Sa va dea Dumnezeu sanatate si la restul cu posibilitati inspiratie sa faceti macar la fel. Doamne ajuta !

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.