Președintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, spune că Institutul Național de Statistică a publicat rezultatele pe primul trimestru din anul 2018, care ne arată că economia României a crescut în acest an cu 4%, pe serie brută, şi cu 4,2% pe serie ajustată sezonier, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2017.
„Primele date publicate de Institutul Național de Statistică, care arată că România are o creștere de 4 la sută pe primul trimestru din acest an, demonstrează că avem o guvernare eficientă și că programul PSD-ALDE își arată lună de lună roadele. După creșterea record de anul trecut, pe primul trimestrul din acest an, România este în primele 5 economii care au crescut la nivel de Uniune Europeană, având un avans consistent față de media europeană de 2,4 la sută. În ciuda campaniei de dezinformare pe care o desfășoară opoziția de luni bune, în ciuda declarațiilor președintelui Iohannis, care în urmă cu o săptămână anunța apocalipsa, datele oficiale ne arată că Guvernul Dăncilă își face datoria și își duce la îndeplinire promisiunile. De la preluarea guvernării și până în prezent, datele oficiale ne arată că s-au creat peste 92 de mii de locuri de muncă, 1,7 milioane de români au beneficiat de creșterea salariului minim net cu 22 la sută, alte 1,1 milioane de români au beneficiat de creșterea cu aproape 26 la sută a pensiei minime garantate, iar salariu mediu net a ajuns de la 521 de euro, în decembrie 2016, la 581 de euro în prezent. Totodată, comparativ cu decembrie 2016, avem peste 695.000 de români care au ieşit din zona de sărăcie. Iar semnele sunt în continuare încurajatoare, în ceea ce privește economia: avem o creștere de 13,7 la sută a cifrei de afaceri din industrie, comenzi noi în industie mai mari cu 15,8 la sută și un plus de 1,3 miliarde de euro la capitolul investiții străine directe“, declară deputatul Dorel Căprar, președintele PSD Arad.
nu simtim in buzunare cresterea economica .minciuni caprare.
dupa cum spuneam….crestere economica de 4% cu inflatie 5% ….