Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a participat marţi, 3 iulie 2018, la prima şedinţă tehnică din cadrul proiectului Regenerare urbană a spațiilor din zona blocurilor din cartierele Alfa, Faleza Mureș, Confecții, Micălaca, Vlaicu şi centru, inclusiv zona protejată din Municipiul Arad.
„Am stabilit cu această ocazie ca de luni, 9 iulie 2018, să începem procedura de predare a amplasamentelor către constructor. În paralel, vom informa cetăţenii care deţin garaje că acestea urmează să fie demolate. Este numai o chestiune de câteva săptămâni până când vom vedea echipele PORR Construct SRL în toate cele 8 zone ale Municipiului Arad. Suntem bucuroşi că am ajuns în această fază de implementare a proiectului. Această şedinţă tehnică ne-a confirmat faptul că lucrăm la un proiect foarte mare şi foarte generos pentru Municipiul Arad”, a declarat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.
Regenerarea urbană a spațiilor din zona blocurilor din cartierele Alfa, Faleza Mureș, Confecții, Micalaca, Vlaicu și centru, inclusiv zona protejată a municipiului Arad, vizează îmbunătățirea cadrului de viață în municipiul Arad prin redefinirea și modernizarea lucrărilor de urbanizare primară și secundară, anunță Primăria.
Lucrările vor consta în amenajarea de spații verzi, locuri de joacă și recreere, modernizarea căilor de acces și a iluminatului public, amenajarea de parcări, inclusiv construirea de parcări colective etajate. Valoarea totală a proiectului este 50 de milioane de euro.
Foto: Arhivă
Lasă un comentariu