De la 1 iulie SCAD tarifele de roaming. Vorbim MAI IEFTIN în UE!

De la 1 iulie SCAD tarifele de roaming. Vorbim MAI IEFTIN în UE!

Utilizatorii de telefonie mobilă vor vorbi mai ieftin în ţările din spaţiul Uniunii Europene, de la 1 iulie, având în vedere că tarifele de roaming în cele 28 de state membre vor scădea cu până la 55%.

Reducerile se aplică în cazul utilizării planului tarifar de bază (Eurotarif) şi sunt cuprinse între 20-55% faţă de cele din prezent, susțin reprezentanţii ANCOM.

Astfel, utilizatorii vor achita maximum 0,19 euro/minut pentru un apel efectuat, 0,05 euro/minut pentru primirea unui apel şi cel mult 0,06 euro pentru trimiterea unui mesaj text (SMS).

Cea mai mare reducere este înregistrată în cazul serviciilor de date (inclusiv accesul la Internet), pentru care tariful maxim va fi de 0,20 euro/MB.

Preţurile nu includ TVA.

„Aceste tarife maximale constituie plafonul pe care furnizorii sunt obligaţi să îl respecte în cadrul planului tarifar de bază (Eurotarif), dar ei pot să pună la dispoziţia clienţilor tarife mai mici sau alte planuri tarifare, precum cele din ofertele speciale pentru perioadele de vacanţă”, conform sursei citate.

ANCOM le recomandă utilizatorilor să analizeze oferta furnizorului propriu înainte de a pleca în călătorie, pentru a alege planul tarifar care se potriveşte cel mai bine nevoilor proprii de comunicare.

„Pentru a compara toate tarifele de telefonie şi Internet disponibile pe piaţă în acest moment, utilizatorii pot accesa www.veritel.ro”, se arată în comunicatul ANCOM.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.