Kaufland şi Lidl, membre ale Grupului Schwarz, vor renunţa la comercializarea mai multor produse aflate în prezent pe rafturile magazinelor, într-un efort dedicat protejării mediului.
„Printre articolele ce urmează a fi delistate din Kaufland până la sfârşitul lui 2019 intră, spre exemplu, beţişoarele pentru urechi din plastic, paiele de plastic marcă proprie şi vesela de unică folosinţă din plastic marcă proprie, care urmează să fie înlocuite în toate ţările cu alternative ecologice”, anunţă reprezentanţii magazinului. În plus, Kaufland s-a angajat încă din 2013 să renunţe la particulele solide de microplastic în cazul produselor cosmetice şi de îngrijire corporală, precum şi în cazul detergenţilor şi al produselor de curăţenie.
Şi Lidl a anunţat că va elimina din sortiment articolele de unică folosinţă din plastic până la sfârşitul anului 2019.
„După ce Lidl România a anunţat că, până în anul 2025, va reduce cu 20% cantitatea de plastic utilizată, compania prezintă primele măsuri concrete. Astfel, într-o primă fază, Lidl va renunţa, până la sfârşitul anului 2018, la vânzarea de articole de unică folosinţă din plastic, cum ar fi pahare, farfurii adânci şi întinse, dar şi linguri şi furculiţe, măsura urmând să fie luată în toate cele peste 225 de magazine din România”, afirmă reprezentanţii magazinului.
Lasă un comentariu