Invitați de prestigiu la Universitatea „Aurel Vlaicu” (UAV) din Arad în cadrul conferinței „Economie durabilă, economie de viitor în România” derulată recent în Complex M al UAV.
Europarlamentarul Maria Grapini, membru al Comisiilor din Parlamentul European: Piața Internă și Protecția Consumatorilor, Transport și Turism și Libertăți Civile și Vicepreședinte pe probleme economice a Coaliției pentru Modernizarea României, Mircea Leschian – director Ministerul Fondurilor Europene au luat cuvântul în cadrul conferinței discutând despre rolul economiei în societatea românească, despre importanța accesării fondurilor europene, despre rolul educației în dezvoltarea economiei.
De asemenea au susținut prelegeri prof.univ.dr. Nicu Țăran – Universitatea de Vest Timișoara, dr. Sarchizian Artin și Florin Groza – Președintele Asociației Center for Balkan Strategies. Au onorat cu prezența deputatul arădean Dorel Căprar, subprefectul Aradului, Vasilică Damian, reprezentanți ai instituțiilor publice.
„Suntem într-o universitate și nu pot să nu insist pe importanța pe care educația o are într-o societate. Cred că rolul școlii este vital pentru progresul economiei și mă bucur că aici, la UAV, am găsit sprijin și suport atât în organizarea aceastei conferințe cât și pe viitor în proiectele în care sper că vom colabora”, a precizat Maria Grapini.
„Este o onoare prezența la universitatea noastră a dnei europarlamentar Maria Grapini. Domnia sa nu este doar un antreprenor de succes ci și un politician remarcabil care știe și poate să schimbe lucrurile în bine în România. Vreau să le mulțumesc tuturor invitaților pentru prezența lor aici, la UAV și sunt convinsă că pe viitor vom colabora pe mai multe proiecte care pot schimba în bine societatea românească”, a punctat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile.
Lasă un comentariu