Artiști arădeni, participanți la Festivalul Național de Teatru

Artiști arădeni, participanți la Festivalul Național de Teatru

Deși e vacanță, veștile… teatrale bune, nu întârzie să apară. Cel mai important festival de teatru din România, Festivalul Național de Teatru (FNT), își înscrie în programul din acest an două spectacole ale Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad.

Este vorba despre „Disputa”, în regia lui Vlad Massaci – coproducție cu Teatrul Nottara București și „Don Juan se întoarce de la război”, spectacol regizat de Horia Suru.

„Faptul că două dintre spectacolele noastre au fost selectate în FNT și vor fi prezente în ceea ce putem numi punctul zero al teatrului românesc, nu poate decât să ne bucure. Trupa noastră – și vorbesc aici, atât de colectivul artistic, cât și de cel tehnic- demostrează încă o data că aici, la Arad, se face teatru de calitate, se construiesc spectacole care merită văzute”, afirmă Bogdan Costea, managerul Teatrului Clasic „Ioan Slavici”.

Cele două spectacole arădene au văzut lumina rampei în stagiunea 2017 – 2018 și vor fi prezente pe scena FNT – eveniment care are loc, la București –  în perioada 19 – 29 octombrie –  alături de cele mai bune proiecte teatrale ale stagiunii, din întreaga țară. Selecția, făcută de criticul de teatru, Marina Constantinescu cuprinde 36 de spectacole. Care sunt aceastea puteți vedea pe: www.fnt.ro

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.