În remarcabilul său eseu „Cum ne construim dușmanul“, Umberto Eco spune: „A avea un dușman e important nu numai pentru a ne defini identitatea, ci și pentru a ne procura un obstacol în raport cu care să ne evaluăm sistemul de valori și să ne arătăm, înfruntându-l, propria valoare. De aceea, atunci când dușmanul nu există, el trebuie construit“. La Chemnitz, în zilele din urmă, în care statul de drept pare a fi eșuat în gestionarea violențelor de stradă, dușmanul e atotprezent. Străinii țin capul de afiș al urii colective, ei par a fi catalizatorul regăsirii identității est-germane, pierdute odată cu căderea Cortinei de Fier.
Landul Saxonia riscă să devină un anti-model în gestionarea multiculturalismului, promovat la nivel de politică de stat. Discursul urii față de tot ce nu este „german”, practicat de naționaliștii de la AfD, a cucerit teren. Dacă ne întrebăm unde au dispărut grupările neo-naziste vânate de lege și de Oficiul pentru Protecția Constituției, nu este greu să găsim un răspuns. O parte a dreptei politice germane s-a radicalizat, a părăsit centrul pentru extremă și așa s-a ajuns ca 97 de parlamentari AfD să aibă un cuvânt de zis în Bundestag iar mulți alții, în parlamentele regionale.
Catalizatorul a fost așa-zisa „politică dezastruoasă” a Angelei Merkel față de refugiații pe care, în 2015, i-a găzduit în Germania. Cancelarul german a încercat să ofere o șansă umanitară sutelor de mii de refugiați goniți de războaie, epurări etnice și sărăcie lucie în regiunile care cândva le aparțineau. Merkel „a greșit”, cred o serie de politicieni, atât din lume cât și din țara sa. Istoria poate că va dovedi altceva, chiar dacă gestul său a catalizat spiritul xenofob, respingerea alterității, adică a „celui care nu este ca noi”.
Acest spirit refractar este existent nu doar în societatea germană, ci, gândindu-ne la spusele marelui romancier, eseist și semiotician italian Umberto Eco, la om în rărunchii lui. E un instinct atavic, de supraviețuire, pe care nicio corectitudine politică impusă nu-l va atenua, decât superficial. „Se pare că de dușman nu ne putem lipsi”, spune Eco. „Figura dușmanului nu poate fi abolită de procesele de civilizare. Nevoia de dușman îi este înnăscută și omului blând și iubitor de pace”, adaugă el, referindu-se la deplasarea imaginii dușmanului „ca obiect uman” spre alte amenințări: de sorginte naturală, politică, socială. În vârful urii s-ar afla cea împotriva nedreptății, care, deși „virtuoasă”,„ne schimonosește și chipul”.
Ziua când statul „a eșuat” la Chemnitz
Chemnitz, 26-27 august 2018, este un exemplu pentru cum poate eșua civilizația atunci când sunt în joc frica, manipularea și un clișeu al urii care a dat apa la moară unor dictatori, cu consecințe fatale pentru omenire. La Chemnitz s-au înfruntat violent extremiștii de stânga cu cei de dreapta, susținuți mai vocal sau în tăcere de zeci de mii de cetățeni, altfel pașnici în viața și manifestările lor. A fost nevoie de forța represivă a statului, care a încercat să țină marșul de tip neo-nazist sub control.
La Chemnitz există de decenii „o scenă” de dreapta extremă, divizată și mai puțin activă în anii anteriori. Baza ei însă s-a conservat și, după cum o dovedesc evenimentele din ultimele două zile, s-a revigorat prin desțelenirea unor mai vechi camaraderii și a unui huliganism de tip nou. Presa germană scrie că participarea la „Marșul de doliu” din 27 august n-a avut mai nimic de-a face cu tragicul moment invocat, al decesului unui cetățean german sub loviturile de cuțit a doi cetățeni străini, un irakian și un sirian, care se află în anchetă și arest preventiv.
„Bărbatul s-a exprimat pe Facebook împotrivă AfD-ului, iubea punkrock-ul și îi cataloga pe neo-naziști drept „aiuriți”, scrie Zeit.de. „De câteva zile extremiștii de dreapta folosesc uciderea cu cuțit a unui german de 35 de ani pentru a mobiliza Chemnitz-ul”, continuă publicația citată.
Cu capete rase, cu cizme și îmbrăcați în negru a mărșăluit „nucleul dur” al protestelor de ieri. Salutul hitlerist a fost resuscitat. Urlând la megafon, unul dintre organizatori încerca să țină, mulțimea haotică la început, sub control. Parole rasiste și discursuri incendiare contra străinilor au mobilizat masele spre aliniere pe „partea corecta” a demonstrației. „Sunteți germani”, se striga, și „Germania germanilor, străinii afară!”. Mulți erau beți și violenți.
S-a aruncat cu sticle, pocnitori și alte materiale incendiare în contra-demonstranți și chiar în forțele de ordine. Deși presa a avut oameni de pază, un grup de fotojurnaliști abia a scăpat de atacul unor manifestanți mascați. Marșul a continuat pe centura din centrul orașului, permanent însoțit de violențe. Poliția a părut în parte neputincioasă și a rezistat cu mijloacele sale specifice, printre care împiedicarea escaladării conflictelor.
Un reporter al Die Zeit remarca faptul că, în timp ce poliția reușea să dirijeze grupul de contra-demonstranți către gară, „un grup de persoane mascate pândește în tufișuri. Ei se năpustesc pe stradă și atacă din nou pe cei care vor să plece, poliția abia reușește să împiedice o nouă confruntare”.
Când mascații dispar în întunericul nopții, urmați de trupa de rezistență a poliției, devine clar că aceștia au un minim respect față de forțele de ordine ale statului, evitând confruntarea directă cu acestea, conchide reporterul german.
E greu însă de spus dacă această retragere înseamnă realmente respect, sau este o retragere strategică și în anonimitate, a unor profesioniști ai turbulențelor stradale – după cum ne „învață“ Rob Evans și Paul Lewis, în cartea „Sub acoperire”, tradusă în 2016, la editura All.
Purtătorul de cuvânt al poliției din Chemnitz, Andrzej Rydzik, a declarat că principiul după care au acționat agenții de poliție în seara de luni a fost cel al „diminuării“, al non-escaladării tensiunilor și violenței. În consecință, faptele penale comise nu au fost „direct urmărite“, ci doar, preliminar, documentate prin înregistrări video. Rydzik a admis și faptul că poliția a subapreciat numărul de participanți, iar polițiștii prezenți au fost în număr insuficient.
Video: Ruptly/Youtoube
Lasă un comentariu