Ministerul Muncii și Justiției Sociale din România și Ministerul Muncii, Afacerilor Sociale și Familiei din Republica Slovacă au încheiat, marți, cu ocazia vizitei premierului Slovaciei, Peter Pellegrini, în România, un protocol de cooperare în domeniul protecției muncii, care include securitatea și sănătatea în muncă, precum și supravegherea pieței (supravegherea anumitor produse introduse pe piață și puse în funcțiune).
Prin încheierea acestui document, ministerele din cele două țări au convenit să dezvolte mai multe forme de cooperare de interes reciproc.
Astfel, instituțiile cu atribuții în domeniul protecției muncii din cele două state vor asigura schimbul și cooperarea inspectorilor de muncă în domeniul de competență, schimbul de informații și de date disponibile, orientări și bune practici, cooperarea la nivelul Inspectoratelor de Muncă, schimbul de experiență privind implementarea directivelor UE, dar și schimb de informații privind detașarea lucrătorilor sau privind condițiile de angajare ale lucrătorilor care sunt cetățeni români sau slovaci și care lucrează pe teritoriul celuilalt stat.
Protocolul de cooperare este semnat pentru o perioadă de patru ani, ce poate fi extinsă și ulterior, cu câte un an.
Lasă un comentariu