Consilierii judeţeni sunt chemaţi vineri să aprobe proiectul privind „Extinderea Unităţii de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, etapa a II-a”, finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020 (POR), cu o valoarea totală de 6.770.408,44 de lei.
Potrivit proiectului, va fi construit un nou corp de clădire în continuarea celei existente, în suprafaţă de 501 mp, compus din parter şi demisol. Valoarea estimată a lucrărilor este de 2.072.138,71 de lei. De asemenea, tot în cadrul proiectului, vor fi achiziţionate un aparat de radiologie, un computer tomograf şi un ecograf cu aplicaţii cardio, în valoare totală de 4.454.035,17 de lei.
Conform ADR Vest proiectul de extindere a Unităţii de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad a fost admis în etapa de precontractare. Cheltuielile ce pot apărea pe durata implementării proiectului de extindere a Unităţii de Primire Urgenţe şi toate resursele financiare necesare implementării, în condiţiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale, inclusiv suportarea corecţiilor financiare ce pot fi identificate în procedura de verificare a achiziţiilor publice ce urmează să fie efectuate se vor asigura tot din bugetul CJ Arad.
„Consiliul Judeţean a depus proiecte în valoare de 52 de milioane de euro pentru modernizarea sistemului de sănătate publică din Arad. Facem cele mai mari investiţii din ultimii 40 de ani, de la construirea Spitalului Judeţean. În perioada următoare vom începe lucrările la Spitalul de Psihiatrie Căpâlnaş şi la secţia de oncologie, finanţate prin PNDL, la corpul de Pediatrie fiinanţat prin Compania Naţională de Investiţii, la secţiile de Cardiologie şi Înfecţioase, fiinanţate prin programul Interreg şi bineînţeles aceste lucrări de extindere a UPU din fonduri europene”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Lasă un comentariu