Primăria Municipiului Arad a alocat fonduri pentru achiziționarea de aparatură medicală necesară Secţiei Clinice Dermato – Venerologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.
Este vorba despre un dermatoscop portabil, un electrocauter și o lampă de examinare cu led.
„Încercăm să răspundem cerințelor fiecărei secții în parte. În ceea ce privește aparatura medicală, ne bucurăm atât de sprijinul Consiliului Județean Arad cât și de cel al Primăriei Municipiului Arad. Referitor la Secția Clinică Dermato – Venerologie, am avut discuții cu medicul șef, pentru a vedea care sunt necesitățile echipei medicale, iar primăria a alocat fondurile necesare pentru achiziționarea aparatelor solicitate”, a declarat ec. Carmen Lucuța, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.
Secția Clinică Dermato – Venerologie oferă pacienților atât servicii medicale în regim de spitalizare continuă, în regim de spitalizare de zi, cât și consultații în ambulatoriu.
Principalele afecțiuni care necesită spitalizare continuă sunt: infecții cutanate provocate de agenți bacterieni, micotici sau virali; dermatoze alergice, afecțiuni cutanate autoimune: sclerodermie, lupus, dermatomiozită; dermatoze buloase, dermatoze eritemato-scuamoase de etiologie necunoscută: psoriazis, parapsoriazis; manifestări cutanate ale insuficienței venoase cronice: ulcer venos cronic; tumori cutanate maligne: carcinom bazocelular, carcinom scuamo-celular și melanom malign; ulcerația cronică a pielii, arteriopatie obliterantă a membrelor inferioare.
„Pentru buna desfășurare a actului medical și pentru ca pacienții care se îndreaptă spre secția noastră să beneficieze de toate condițiile necesare, am cerut pentru anul acesta achiziționarea unui dermatoscop portabil, a unei lampe de examinare cu led-uri și a unui electrocauter. Nu sunt foarte costisitoare însă sunt extrem de utile în activitatea noastră”, a explicat lect. univ. dr. Folescu Floare, medic șef al Secției Clinice Dermato – Venerologie.
Secția Clinică Dermato-Venerologie are în dotare echipamente și aparatură medicală precum: lampă cu ultraviolete, electrocauter, laser chirurgical cu CO2, microscop micologie etc.
Echipa medicală a secției este formată din lect. univ. dr. Folescu Floare, medic primar dermato – venerologie, șef de secție, doctor în științe medicale, asist. univ. drd. Neamţiu Victor, medic primar dermato – venerologie, Orban Francisc, medic primar dermato – venerologie, şi Mariana Vărşăndan, medic primar dermato-venerologie.
Lasă un comentariu