Investiții în saloanele și aparatura Secției de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Județean Arad.
Parteneriatul dintre administrație și societatea civilă, în vederea creșterii calității serviciilor medicale în județul Arad, a dus la noi investiții importante la Secția de Obstetrică-Ginecologie și Neonatologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.
Au fost schimbate geamurile la sala de operații și la unele saloane. De asemenea, au fost executate reparații în zona casei scărilor și a holurilor de acces. Și, nu în ultimul rând, lampa veche de aproximativ 80 de ani din sala de operație a fost schimbată cu una nouă, modernă. „Le mulțumesc investitorilor din mediul privat, Asociației Aradensis a Cavalerilor Templieri OSMTH și Profi România, care au decis să contribuie (și vreau să accentuez faptul că nu este pentru prima dată când o fac!) la îmbunătățirea condițiilor din Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. Consiliul Județean este partener cu toți cei care se implică în dezvoltarea spitalului și îi invit pe cât mai mulți arădeni să se implice. De această dată, am dublat suma pe care partenerul privat a pus-o la dispoziție pentru lucrări și suntem deschiși să procedăm la fel și în alte situații care au ca rezultat condiții de spitalizare mai bune”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.
„Marți 23 octombrie 2018, s-a finalizat încă o etapa a eforturilor comune templiere și ale administrației locale de a readuce Clinica de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Clinic Județean de Urgentă Arad – Dr. Salvator Vuia, la standarde normale pentru secolul XXI. Această etapă a campaniei de sprijin a actului medical, rezultat al parteneriatului dintre Consiliului Județean Arad și Asociația Aradensis a Cavalerilor Templieri OSMTH arădeni prin aportul companiei Profi a costat aproximativ 105.000 lei. Procesul de modernizare a cuprins la aceasta etapa: demontare ferestre din lemn existente, montare ferestre noi, reparații șpaleți geamuri și zugrăveli, achiziționare si montare plasa de insecte. SC MIRENIS GRUP SRL executantul lucrărilor este o firmă cu experiență în renovarea sau reabilitarea spatiilor spitalicești deoarece sunt operațiuni delicate, în clădirile afectate este obligatorie asigurarea unui mediu aseptic, iar activitatea actului medical nu trebuie perturbată. Aceasta este a patra mare lucrare desfășurată de templieri în spitalele orașului Arad, după renovarea a două saloane ale aceleiași maternități, în ianuarie 2016, respectiv a altor două saloane ale Secției de Pediatrie, un an mai târziu și lucrările din 2017. Aceste lucrări au fost sprijinite financiar de PROFI. ORDINUL TEMPLIER a achiziționat și un echipament vital în efectuarea operațiilor, o Lampa scialitică Pentaled care mai adaugă la valoarea acțiunii încă 30.225 lei. Clinica de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad – Dr. Salvator Vuia, continuă să fie sprijinită de Asociatia Aradensis – Cavalerii Templieri Osmth. Aceasta instituție spitalicească a beneficiat și va mai beneficia de investiții substanțiale, pentru asigurarea unui act medical de nivel înalt. În februarie 2017, blocul operator, mai multe saloane, dar și spatii auxiliare ale Clinicii de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Clinic Județean de Urgentă Arad – Dr. Salvator Vuia, au beneficiat de ample reabilitări: Montare geamuri termopan 5 camere cu sticla stop sol+low e; Reparații la șpaleți pe verticala, orizontala cu gresie conform normativelor in vigoare; zugrăveli în zona reparațiilor; zugrăveli și reparații în zona scărilor; zugrăveli și reparații la holul de la blocul operator; reparații și zugrăveli în blocul operator; demolare uși metalice și înlocuirea lor cu uși termopan cu sticla float+Low e din tâmplărie PVC și înlocuirea sitelor împotriva insectelor. Materialele și manopera asigurate de către Asociația Aradensis Arad au totalizat 60.000 lei din care 60% manopera iar 40% materialele. Valoare geamurilor achiziționate de către Consiliul Județean a fost de 74.779 lei. SC MIRENIS GRUP SRL constructorul care a pus la dispoziție pentru această lucrare mâna de lucru, a executat renovarea sau reabilitarea spațiilor spitalicești în condiții deosebite, deoarece în clădirile afectate este obligatorie asigurarea unui mediu aseptic, iar activitatea actului medical nu trebuie perturbata. În aceste condiții, promptitudinea echipelor de muncitori care au participat la renovarea acestor spații este de admirat”, se arată într-un comunicat de presă al Asociației Aradensis a Cavalerilor Templieri OSMTH.
Lasă un comentariu