Educarea tinerei generaţii cu privire la importanţa unui mediu de muncă sănătos şi sigur oferă crearea unui sistem de orientare practică privind conștientizarea atitudinii preventive în muncă și combaterea accidentelor de muncă precum și îndrumarea tinerilor către valorile competențelor profesionale adecvate realităților de pe piața muncii, informează ITM Arad.
Securitatea şi sănătatea în muncă se dobândeşte de pe băncile şcolii. Din acest considerent, ITM Arad continuă și în acest an, în colaborare cu unitățile de învăţământ arădene, acțiuni care urmăresc pregătirea tinerilor, anterior intrării lor pe piaţa forţei de muncă.
Astfel, în cadrul proiectului AVE – „Asta Vreau Eu!” – proiect educațional privind prevenirea în mediul lucrativ și consilierea profesională timpurie a elevilor din ciclul gimnazial, ITM Arad a desfășurat în data de 25.10.2018, la Școala Gimnazială din Vladimirescu, a avut loc o lecție practică deschisă prin care s-a oferit elevilor posibilitatea să se familiarizeze cu anumite aspecte legate de securitatea și sănătatea în muncă.
La întâlnirea care a avut ca teme utilizarea echipamentului individual de protecție, acordarea primului ajutor, acțiuni în situații de urgență au participat și reprezentanți ai Societății Naționale de Cruce Roșie din Romania – Filiala județeană Arad precum și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” Arad, anunță ITM Arad.
Lasă un comentariu