Prea mulți „dacă”! Facem ceva pentru ca asemenea tragedii să nu se mai repete?

Prea mulți „dacă”! Facem ceva pentru ca asemenea tragedii să nu se mai repete?

O adolescentă și-a pierdut viața aseară, la Bocsig, după ce a fost lovită de două mașini, pe trecerea pentru pietoni. Avea doar 17 ani…

Am putea spune că așa i-a fost scris, dar nu e de ajuns. Moartea ei trebuie să ne pună pe gânduri, să ne revolte. Să ne determine să facem ceva astfel încât asemenea tragedii, care se tot repetă, să nu mai aibă loc. Cu toții putem să facem ceva. Șoferii pot să o lase mai moale în apropierea trecerilor pentru pietoni. Pietonii pot să se asigure mai bine înainte de a traversa. Dacă e cazul, să-și scoată căștile din urechi (vă aduceți aminte de cazul tinerei ucise de TIR la ieșirea din Arad spre Vladimirescu!). Administratorii drumurilor publice pot și ei să facă ceva, fie că vorbim de Direcția Regională de la Timișoara, de Consiliul Județean, ce Consiliul Municipal sau de consiliile orășenești și comunale. Iluminați mai bine zonele trecerilor pentru pietoni, domnilor care vă încasați salariile din bani publici. Îmi vine în minte trecerea de pe Victoriei, de la Liceul „Vasile Goldiș”, ascunsă în întuneric. Oricând, acolo se poate întâmpla o tragedie. Și mai sunt trecerile pentru pietoni mascate de vegetație, de gardurile vii care împiedică vizibilitatea. E chiar așa de greu să tăiați niște buxuși? Trebuie să moară cineva ca să o faceți? Trebuie să moară cineva ca să montați un semafor, așa cum s-a întâmplat pe Bulevardul Nicolae Titulescu? Trebuie să mai moară cineva ca să tăiați vegetația de la trecerile de nivel cu calea ferată? Chiar trebuie!?!

Revin, dar nu-mi revin, la cazul de aseară. Din fotografiile realizate la fața locului reiese că zona unde s-a întâmplat nenorocirea e slab iluminată. Dacă era iluminată mai bine? Dacă se conducea mai prudent? Dacă tânăra era mai atentă? Dacă…

Foto: Antal Bambach 

Citeşte şi:

NEWS ALERT/ Tânără OMORÂTĂ de maşină, în judeţul Arad! Imagini ŞOCANTE (GALERIE FOTO)

CUMPLIT! Cum a avut loc ACCIDENTUL care a CURMAT VIAŢA unei TINERE de numai 17 ani

  1. din pacate asta e Romanica toti sunt zmei pe sosele

    Raspunde
  2. Dumnezeu sa o odihneasca in pace! Condoleante familiei indurerate.

    Raspunde
  3. Hy there, Look what we rank in the avocation you! a thingscontribute
    To equipped click on the reins unequal of

    https://drive.google.com/file/d/1mpziSSQOlDUUG0PoHyI1fPre49vALaTN/preview

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.