COLIZIUNE între un AUTOTURISM și un TIR pe DN7: Drumul este BLOCAT pe AMBELE SENSURI

COLIZIUNE între un AUTOTURISM și un TIR pe DN7: Drumul este BLOCAT pe AMBELE SENSURI

Drumul Național 7 este blocat total în acest moment în zona localității arădene Păuliș, în urma unui accident în care au fost implicate un autoturism și un autotren.

Accidentul rutier a avut loc în jurul orei 10.50 pe Drumul Național 7, în localitatea Paulis, în acesta fiind implicate un autoturism și un autotren. Potrivit primelor informații, șoferul autotrenului este blocat în autovehicul. Un echipaj de descarcerare de la Detașamentul Arad, un echipaj de la SMURD Vladimirescu și o ambulanță de la Serviciul de Ambulanță Județean Săvârșin intervin la locul accidentului. De asemenea, a fost anunțat Serviciul Drumuri Naționale Arad.

„Victima a fost extrasă din autotren și predată echipajului de la Serviciul de Ambulanță Județean. Echipajul SMURD al Punctului de lucru Vladimirescu a extras victima. Aceasta este conștientă. Nu a necesitat manevre de descarcerare, au trebuit doar deblocate ușile. În autoturism se aflau două persoane care au fost evaluate medical la fața locului și nu necesită spitalizare”, a declarat George Pleșca purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Foto: ISU Arad

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.