Senatorul liberal Ioan Cristina consideră că toţi crescătorii de porci din România care au fost afectați de pesta porcina africană trebuie să primească despăgubiri de la Uniunea Europeană.
„Este imperios necesar ca într-un timp cât mai scurt Guvernul României să formuleze o cerere pentru includerea în bugetul Uniunii Europene a sumelor necesare pentru plata acestor despăgubiri. Termenul la care Comisia Europeană va dezbate și, cel mai probabil, va adopta noua propunere de buget pe 2019 este 30 noiembrie”, a declarat senatorul arădean.
De remarcat, că Biroul Executiv al PNL i-a adresat ieri o scrisoare premierului Viorica Dăncilă, prin care i-a cerut ca în decurs de maxim două zile să trimită către Comisia Europeană solicitarea de includere în bugetul Uniunii Europene, pe anul 2019, a sumei necesare pentru plata de la bugetul UE a despăgubirilor pentru cetățenii români care au fost afectați de pesta porcina africană, respectiv către cetățenii ale căror ferme sau gospodării au fost afectate de pesta porcină africană, pentru a putea beneficia de despăgubiri și de ajutorul financiar pentru toate celelalte proceduri care pot fi finanțate din bugetul european.
„Reamintesc că Guvernul PSD – ALDE nu numai că nu a formulat nici o solicitare de ajutor din partea Uniunii Europene pentru aceste despăgubiri, dar prin intermediul ministrului de Finanțe, în cadrul Consiliului Uniunii Europene ECOFIN, a aprobat propunerea de buget pe 2019 fără ca aceasta să cuprindă vreo sumă de bani pentru despăgubirile către cetățenii români”, a mai spus Ioan Cristina.
Lasă un comentariu