Ținând cont că se apropie Sărbătorile, foarte mulți credincioși români au renunțat la produse de origine animală și s-au reorientat spre cele de post.
Deși în general se consideră că postul are un efect benefic asupra sănătății, fiind încurajat consumul de legume și fructe în această perioadă, alimentele vegetale procesate care înlocuiesc carnea prezintă un adevărat pericol pentru organism.
Cele mai periculoase sunt „mezelurile” vegetale. Deși avem impresia că pe durata postului facem un bine corpului nostru, cu astfel de produse ajungem să ne îmbolnăvim.
Pateul vegetal, crenvurștii și salamul din soia conțin un număr mare de substanțe chimice și E-uri pentru a înlocui carnea, laptele și ouăle și pentru a face produsul cât mai bun la gust și plăcut ca aspect. Aceste alimente conțin de multe ori mai mulți aditivi și substanțe nocive decât produsul original, din carne.
Medicii recomandă să se evite aceste produse pe timpul postului, în schimb se poate consuma tofu (brânză din soia), lapte de soia, fructe și legume din belșug, nuci, semințe, alune etc.
Lasă un comentariu