Înfrăţite de 25 de ani, oraşele Arad şi Gyula continuă seria acţiunilor comune şi în 2019.
Prima întâlnire din acest an a avut ca pretext deja tradiţionalul Meci amical de fotbal al echipelor formate din reprezentanţi ai celor două administraţii locale. Marţi, 12 martie 2019, Sala Sporturilor „Victoria” din Arad a găzduit partida amicală, ce avea să se încheie în favoarea echipei arădene cu scorul de 5-1. Maghiarii vor avea ocazia să-şi ia revanşa peste exact o săptămână, la Gyula.
Delegaţia maghiară condusă de viceprimarul Kónya István a fost întâmpinată la Sala Sporturilor „Victoria” de primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, viceprimarul Levente Bognar şi consilierii locali Bogdan-Vlad Boca și Mihai Szabo. Înainte de începerea competiției amicale, primarul municipiului Arad și viceprimarul orașului Gyula au semnat Programul de colaborare pentru anul 2019. Dacă până acum colaborarea dintre cele două orașe s-a concretizat, în special, prin schimburi culturale, artistice, sportive între membri comunităților și schimburi de experiență a membrilor din Consiliul local și executiv, precum și vizite cu prilejul organizării diferitelor evenimente, începând de anul acesta se are în vedere dezvoltarea unor parteneriate economice, anunță Primăria.
Evenimentul jubiliar „Strângeri de mâini” este programat să aibe loc la Arad, în data de 8 mai 2019.
„Vă reamintim faptul că primele activităţi«Strângeri de mâini», au avut loc în 22-26 iunie 1994, relaţia de colaborare Arad-Gyula, iniţiată sub motto-ul «Strângeri de mâini», fiind un pionierat al relaţiilor transfrontaliere între comunităţi din România şi Ungaria. «Strângeri de Mâini” a însemnat de-a lungul timpului schimburi de experienţă între artişti, scriitori, şcoli, administraţii locale şi organizatii negurnamentale, care au dezvoltat proiecte comune in domeniul cultural, sportiv, turistic dar şi în atragerea de fonduri europene”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei.
Lasă un comentariu