Consiliul Județean Arad a aprobat condițiile investiției de un milion de euro la Cardiologie.
Consilierii județeni au aprobat în cadrul ședinței ordinare de vineri documentaţia tehnico-economică, faza D.A.L.I, și indicatorii tehnico-economici şi de asigurare a finanţării de la bugetul Județului Arad a cheltuielilor neeligibile, pentru obiectivul de investiţie „Reabilitarea serviciilor spitaliceşti în domeniul medicinei cardiovasculare la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, etaj 5, corp C1”.
Proiectul în valoare de 1 milion de euro, care e inclus și în planul de management al conducerii Spitalului Județean, va fi realizat prin finanţare din fonduri europene, în cadrul Programului INTERREG VA România – Ungaria 2014-2020.
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a declarat că acest proiect reprezintă una dintre cele mai ambiţioase realizări din sistemul sanitar arădean: ,,Ținând cont de numărul mare de arădeni care suferă de boli cardiovasculare, extinderea, modernizarea și dotarea la standarde actuale a secției de cardiologie reprezintă o prioritate absolută. Un mare plus va fi înființarea Compartimentului de Cardiologie Intervențională, unde actul medical va fi asigurat de o echipă de profesioniști desăvârșiți, cu experiență importantă în acest domeniu. Astfel, pacienții vor beneficia în Arad de toate intervențiile medicale necesare, de aparatură performantă, într-un spațiu nou, lărgit și modern, fără a mai fi nevoiți să se deplaseze în alte orașe, precum Timișoara, sau chiar la vecinii noștri, în Ungaria, ceea ce înseamnă atât reducerea disconfortului și a costurilor, cât și a timpului de acțiune, vital în cazul intervențiilor cardiovasculare”.
Anul trecut, tot pentru creșterea calității serviciilor de cardiologie, a fost cumpărată Cardiolife Arad, clinica de cardiologie intervențională privată din cadrul spitalului, la solicitarea președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca. Se dorește includerea sa în Programul Național prin care pacienții beneficiază gratuit de operații pe inimă.
Proiectul urmăreşte reabilitarea serviciilor spitaliceşti în domeniul medicinei cardiovasculare, prin înfiinţarea unor noi compartimente, amenajarea celor existente în conformitate cu prevederile legale şi modernizarea secţiei cardiologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad prin amenajări spaţiale şi dotări funcţionale. Documentaţia tehnico-economică, faza D.A.L.I. a fost întocmită de către proiectantul de specialitate S.C. Rheinbrucke S.R.L. Timişoara.
Lasă un comentariu