Anunț important al ITM Arad pentru angajați și angajatori! S-a schimbat legea

Anunț important al ITM Arad pentru angajați și angajatori! S-a schimbat legea

ITM Arad aduce în atenția tuturor celor interesați faptul că luna mai a debutat cu noi modificări în ceea ce privește exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri.

Astfel, conform noilor reglementări din Legea nr. 52/2011, zilierii nu pot presta activități pentru același beneficiar pe o perioadă mai mare de 90 de zile cumulate în timpul unui an calendaristic.

Prin excepție, această perioadă poate fi extinsă până la 180 de zile pentru activități din domeniul agriculturii, creșterii animalelor în sistem extensiv (prin pășunat sezonier), activități sezoniere în cadrul grădinilor botanice aparținând universităților acreditate precum și în domeniul viticol.

O noutate în materie o constituie faptul că pentru veniturile realizate din activitatea prestată de zilieri, beneficiarul are obligația de a plăti contribuția de asigurări sociale datorată bugetului asigurărilor sociale de stat, conferind zilierului calitatea de asigurat în sistemul public de pensii, informează ITM Arad.

De asemenea, una din completările importante și de real interes pentru angajatori o reprezintă suplimentarea domeniilor de activitate pretabile muncii prestate de către zilieri :

Astfel, pe lângă agricultură, silvicultură, pescuit și acvacultură, ITM Arad anunță că vor putea fi prestate activități și în următoarele domenii :

– activităţi de organizare a expoziţiilor, târgurilor şi congreselor – grupa 823;

– publicitate – grupa 731;

– activităţi de interpretare artistică – spectacole – clasa 9001, activităţi-suport pentru interpretarea artistică – spectacole – clasa 9002 şi activităţi de gestionare a sălilor de spectacole – clasa 9004;

– creşterea şi reproducţia animalelor semidomesticite şi a altor animale – clasa 0149;

– h) activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente – diviziunea 5621;

– activităţi de întreţinere peisagistică – plantarea, îngrijirea şi întreţinerea de parcuri şi grădini, cu excepţia facilităţii de locuit particulare – clasa 8130;

– restaurante – clasa 5610;

– baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor – clasa 5630;

– activităţi ale grădinilor zoologice, botanice şi ale rezervaţiilor naturale – clasa 9140.

„În ceea ce privește sănătate și securitatea în muncă, în cazul producerii unui accident de muncă sau boală profesională, plata cheltuielilor aferente îngrijirilor medicale cade în sarcina beneficiarului. Reiterăm cu acest prilej că zilierii pot presta DOAR muncă necalificată pentru beneficiar, fiind interzisă desfășurarea de activități în beneficiul unui terț”, se arată într-un comunicat de presă al ITM Arad.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.