Ediție inedită a Nopții Muzeelor. Ce-i așteaptă pe arădeni

Ediție inedită a Nopții Muzeelor. Ce-i așteaptă pe arădeni

Noaptea Muzeelor, eveniment ce va avea loc în data de 18 mai, le aduce arădenilor artiști și expoziții de anvergură internațională, întâlniri cu personalități, un spectacol de povești, ateliere pentru copii și un reenactment istoric.

Așadar, arădenii din municipiu și județ sunt așteptați la muzeele din Arad, Lipova și Șiria. Intrarea este liberă!

Inițiată de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța și patronată în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO si de Consiliul Internațional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes european desfășurat la nivel internațional și aflat anul acesta la a 15-a ediție. Mii de muzee și instituții culturale din zeci de tări europene și nu numai îsi aprind luminile și deschid porțile în aceeași noapte. Milioane de europeni sărbătoresc cultura iesind pe strazi in aceeasi noapte, insotiti de prieteni si familii.

Anul acesta, evenimentul este sărbătorit în toată Europa în data de 18 mai.

„Noaptea Muzeelor aduce arădenilor artiști și expoziții de anvergură internațională, întâlniri cu personalități, un spectacol de povești și ateliere pentru copii, dar și un reenactment istoric”, precizează Constantin Ioan Inel, managerul Complexului Muzeal Arad

PROGRAM

#noapteamuzeelor2019 aduce la MUZEUL DE ARTĂ ARAD artiști de prestigiu, cu lucrări expuse în Europa, Asia și America!

(str. Gh. Popa de Teiuș 2-4, etaj 2)

20.00-02.00

# Expoziție DOINA MIHĂILESCU

UN ALB SURÂS

Curator: Oliv Mircea, Adriana Pantazi

Arta românească contemporană, respectiv critica de specialitate, reține și o caracterizează pe DOINA MIHĂILESCU drept mijlocitorul care ne propune prin linie, semn, figură, culoare, fața văzută a spiritualității, în esență a sacrului, filtrată prin credință, educație și lecturi, imaginată prin trăirile artistei.

In anul 2000 i se acorda Premiul I, pentru Expoziția de pictură bizantină de la Los Angeles (SUA).

Vă invităm să descoperiți lucrări de pictură, grafică și obiect, contextualizate într-un demers expozițional, inițiat în anul 2016, curatoriat și prezentat de criticul de artă Oliv Mircea.

Expoziție de pictură

# PICTORUL EUGEN POPA – 100 DE ANI DE LA NAȘTERE

Curator: Adriana Pantazi, Complexul Muzeal Arad

Cu origini în zona Săvârșinului, călător prin lume,Eugen Popa este reținut de istoria artei românești drept pictor, colorist prin excelență (îndeosebi în

peisaje și naturi moarte), și grafician. În această ultimă calitate, a realizat o sinteză între descriptivismul desenului european și tradiționala tehnică sintetică

extrem orientală.

În urma acordului cultural între România şi China artistul Eugen Popa si sotia sa Eugenia Popa Hagiu au lucrat la Academia de Arte Plastice din Hangzhow, operele celor doi artisti fiind expuse la Beijing. Pentru întreaga activitate i s-a decernat “Diploma de onoare” şi “Meritul Cultural Chinez”. În 1963 era ales vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din Bucureşti

# kinema ikon / JOSÉPHA BLANCHET  (Franța): Fall Out

# ADRIAN SANDU – expoziție și atelier (în curtea Muzeului de Artă)

#noapteamuzeelor2019 aduce publicului arădean o expoziție de excepție, deschisă la SALA ”CLIO”

(str. Horea 10).

 

orele 20.00-02.00

#Expoziția 100 DE ANI DE ADMINISTRAȚIE ROMÂNEASCĂ LA ARAD

Curator: Felicia Oarcea și Adriana Pantazi

Invităm pasionații de istorie să retrăiască entuziasmul strămoșilor lor, de acum un secol, când armata română intra în urbea noastră.

În ziua de 16 mai, avocatul dr. Sever Istravnic a anunțat autoritățile că a doua zi vor sosi trupele române. S-a constituit un comitet de întâmpinare, din care au făcut parte avocații dr. Sever Ispravnic, dr. Teodor Papp și dr. Eugen Costina. Cu concursul autoritățile militare franceze și al administrației maghiare s-a organizat o paradă militară. În 17 mai 1919, Regimentul 6 Vânători a intrat dinspre Curtici, pe drumul care astăzi îi poartă numele, „Calea 6 Vânători”, avându-l în frunte pe colonelul Pirici.

Dr. Sever Ispravnic a binecuvântat armata română rostind cuvintele: „Astăzi își primește acest Arad, răsplata credinței sale într-un ideal. Aceasta este ziua cea mare, în care viteaza armată română, în numele lumii civilizate, înfăptuiește idealul unirii noastre cu românii de pretutindeni”. În acele momente, studenții Institutului Teologic-Pedagogic fluturau cele două steaguri, iar mulțimea adunată a întâmpinat-o cu flori și urale. Pe unele instituții a fost arborat tricolorul românesc. În fața primăriei, au fost adresate cuvinte de bun venit din partea conducerii locale. Momentul a însemnat începutul instaurării administrației românești la Arad.

# Reenactment istoric: Asociația IR 33 Cetatea Aradului

#noapteamuzeelor2019 prezintă publicului arădean o premieră la PALATUL CULTURAL/expoziția de ISTORIE!

(etaj 2, intrarea dinspre Bulevardul Dragalina).

orele 20.00-02.00

# Reenactment istoric: Asociația IR 33 Cetatea Aradului

orele 21.00-21.30

Atelier de povești cu îndrăgita actriță GIORGIANA POPAN!

POVESTEA UNEI FOTOGRAFII, POVESTEA UNEI VIEȚI.

BRAUN MARGIT (MARGARETA)

Colecția Complexului Muzeal Arad /

(donația Comunității Evreilor din Arad/Familia Goldschmidt-Braun / BRAUN MARGARETA, 1993)

Donații și donatori evrei: Familia Goldschmidt-Braun

Fotografii și tablouri de familie, obiecte personale, scrisori din război, documente personale și oficiale reconstituie povestea mai multor generații ale unei familii, dar și secvențe din istoria unei comunității.

Donațiile generoase ale membrilor comunității evreiești din Arad: Goldschmidt, Arnstein, Braun, Hatschek, Geller, Steinberg&Seidner, Weisz, Nagy,

azi bunuri de patrimoniu muzeal, scriu o filă din istoria Aradului: povestea evreilor arădeni de-a lungul secolelor XVIII-XXI.

Numeroasele donații oferite de doamna Braun Margareta (născută Hajnal, căsătorită Stern și Braun),

descendentă a familiei Goldschmidt-Tauber, îmbogățesc patrimoniul muzeului arădean.

# Expoziția ”FOTBALUL ARĂDEAN DE LA ÎNCEPUTURI LA CONSACRARE (1899-1972).

Colecțiile Radu Romanescu, Mercea, colecția ”Iosif Sârbuț” a Complexului Muzeal Arad”,

este un punct de întâlnire al celor pasionați de fotbal, istorie și UTA.

Invitați: Gyuri VACZI (Clubul Old Boys UTA),

colecționarii Radu ROMANESCU, Andreea MERCEA

 

#noapteamuzeelor2019 dezvăluie publicului arădean ”MINUNILE STUPULUI” ȘI POVESTEA UNEI PASIUNI DE O VIAȚĂ la  PALATUL CULTURAL / expoziția ȘTIINȚELE NATURII!

(intrarea dinspre Parcul Copiilor)

 

orele 20.00-02.00

# Expoziția ”MINUNILE STUPULUI”

Curator: Camelia Patko

Exponatele aparțin apicultorilor din jud. Arad și Timiș iar unele dintre ele au o vechime de aproximativ 100 de ani.

Cele din judetul Timiș fac parte din colecția domnului Bobescu Ioan, un renumit prisăcar din localitatea Șuștra, care deține pe propietatea sa un muzeu apicol.

#POVESTEA UNEI PASIUNI DE O VIAȚĂ

Invitat: IOAN BOBESCU – PRISĂCAR DIN ȘUȘTRA (TIMIȘ)

Expoziția de pictură pe sticlă

# CUM VREI SĂ ARATE MUZEUL TĂU ?

Colegiul de Arte ”Sabin Drăgoi” Arad

# ATELIERE DE PICTURĂ. Pentru copii și adulți

Asociația Culturală ”Noua Acropolă” Arad

Vârsta minimă de participare la atelierul de pictură este de 7 ani

 

 

#noapteamuzeelor2019 aduce VOCEA ROMÂNIEI LA MUZEUL ORAȘULUI LIPOVA/ CASA SEVER BOCU!

(Lipova, str. Nicolae Bălcescu 21)

orele 18.00-24.00

orele 18.00 – vernisaj expoziție fotografică

# LIPOVA ȘI SATELE DE PE VALEA MUREȘULUI

Curator: Corina Dubeștean, Gabriel Hălmăgean, Sorin Sabău

orele 19.00

# Concert CLUBUL COPIILOR LIPOVA (Codrin Drăgoi)

orele 20.30

# Concert RICARDO CARIA

 

#noapteamuzeelor2019 invită publicul să descopere farmecul artei la MUZEUL MEMORIAL IOAN SLAVICI ȘI EMIL MONȚIA ȘIRIA, ÎN EXPOZIȚIA ARTIȘTILOR PLASTICI ARĂDENI!

(Șiria, conacul Bohus)

18.00-24.00

orele 19.00 – vernisaj expoziție de pictură

# SALONUL ȘIRIAN DE ARTĂ PLASTICĂ

Curator: Rodica Gorun

orele 20.00

# PROIECȚIE DE FILME. Documentare etnografice

Autori: Gabriel Hălmăgean, Sorin Sabău

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.