Agenții economici arădeni care nu și-au vizat autorizațiile de funcționare și de desfășurare a activității de alimentație publică, precum și avizele privind orarele de funcționare și de terasă se pot aștepta ca polițiștii locali din cadrul Biroului Activitate și Control Comercial să le bată la ușă în zilele care urmează.
Controalele se vor desfășura în baza prevederilor HCLM 192/2017, privind Regulamentul de desfășurare a activităților economice și al piețelor în municipiul Arad. Având în vedere că termenul de vizare a documentelor a expirat la data de 30 aprilie 2019, polițiștii locali au demarat seria controalelor în acest sens.
În municipiul Arad 177 de agenți economici care desfășoară activități de alimentație publică nu și-au vizat documentele din categoriile sus-menționate. Celelalte domenii de activitate comercială însumează 1895 de agenți economici ce au întârziat aplicarea vizei pentru anul 2019 pe autorizațiile și/sau avizele pentru orarul de funcționare. Și aceștia, la rândul lor, vor face obiectul verificărilor inițiate de Biroul Activitate și Control Comercial, informează municipalitatea.
În total, datoria către bugetul local acumulată de comercianții vizați de controalele polițiștilor locali se ridică la 951.503 lei.
Lasă un comentariu