Mersul pe bicicletă, atât de benefic pentru sănătate, reduce riscul de diabet de tip 2, de boli de inimă şi de accident vascular cerebral. De curând, însă, cercetătorii au descoperit o legătură între mersul pe bicicletă și riscul de a te îmbolnăvi de cancer de prostată.
Astfel, bărbaţii de vârstă medie care îşi petrec nouă ore pe săptămână mergând pe bicicletă prezintă un risc de cinci ori mai mare de a fi diagnosticaţi cu cancer de prostată.
Această concluzie a fost trasă de oamenii de știință britanici în urma unui studiu amplu la care au participat 5.200 de bărbaţi.
În schimb, oamenii de ştiinţă susțin că nu au descoperit nicio legătură între mersul pe bicicletă şi infertilitate sau probleme erectile.
Ciclismul a fost deja asociat cu cancerul testicular, un exemplu în acest sens fiind celebrul Lance Armstrong. Până acum, însă, nu s-au făcut legături cu cancerul de prostată. De aceea, specialiştii îi sfătuiesc pe biciclişti să meargă periodic la medic.
Lasă un comentariu