O nouă oportunitate pentru universitatea arădeană de stat de a-și prezenta oferta educațională în spațiul non-european a fost fructificată în cadrul Târgului Educației din Tunisia.
Cel mai mare târg de profil a fost organizat în mai multe orașe tunisiene și s-a bucurat de prezența a mii de vizitatori. Universități din Europa, SUA sau Canada și-au prezentat oferta educațională tinerilor tunisieni care doresc să studieze în universități din Europa sau de pe continentul american.
Delegația Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, condusă de rectorul universității, prof. univ. dr. Ramona Lile, a prezentat oferta educațională a universității arădene, cele mai căutate specializări fiind ingineria construcțiilor de mașini, administrarea afacerilor și economie, informatica și designul.
„Pentru noi, acest târg a reprezentat o nouă oportunitate de a prezenta oferta educaţională a universităţii noastre în străinătate. Suntem o universitate deschisă spre internaționalizare, fie că vorbim despre atragerea studenților străini, fie că facem referire la acordurile și parteneriatele cu universități din întreaga lume. Ne bucurăm că oferta noastră educațională vine în întâmpinarea solicitărilor studenților de peste hotare și sperăm ca numărul studenților străini de la UAV să fie în creștere”, a declarat prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul UAV.
În cadrul vizitei în Tunisia, delegaţia românească s-a întâlnit şi cu ambasadorul României la Tunis, Dan Stoenescu, care a subliniat importanţa promovării învăţământului românesc în general, dar mai ales a celui universitar. De asemenea, au avut loc întâlniri cu reprezentanţi ai unor universităţi şi companii tunisiene, interesate de parteneriate cu instituţii de învăţământ superior din România.
Lasă un comentariu