Baterie auto, cabluri electrice o barcă cu motor și mult tupeu sunt doar câteva dintre elementele constitutive ale unui dosar penal cu care s-au ales doi bărbaţi surprinşi în flagrant la braconaj pe râul Mureş.
„În cursul nopții trecute, în jurul orei 00,45, printr-un apel telefonic anonim, primit la Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad, se sesiza faptul că, pe râul Mureș, în zona localității Mândruloc din județul Arad, doi bărbați aflați într-o barcă cu motor pescuiesc ilegal folosind dispozitive electrice. Echipajul de jandarmerie aflat în serviciu s-a deplasat de urgență în zona indicată și în scurt timp i-a depistat pe cei doi, care încă pescuiau nestingheriți. Jandarmii au somat cele două persoane să vină la mal, dar acestea au refuzat. Au pornit motorul bărcii și au plecat în amonte, în încercarea de a-și pierde urma. S-a procedat la urmărirea ambarcațiunii de pe mal iar după câțiva kilometri cei doi bărbați au fost interceptați de echipajul de jandarmerie în momentul în care acostau la mal”, informează plt. adj. Dan Monoranu, de la biroul de Informare, relații publice și cu publicul al Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad.
De remarcat, că în urma verificărilor efectuate, jandarmii au găsit asupra celor două persoane mai multe ustensile de pescuit ilegal: Dispozitiv electric format din baterie auto și cabluri electrice, instrucțiuni detaliate de folosire a diaspozitivului electric, două bețe de pescuit pe care erau montate triple și plumb de dimensiuni mari, o gafă destinată agățării peștilor și doi pești din specia somn care nu prezentau urme de agățare sau înțepare.
Având în vedere faptul că «pescuitul electric, deținerea aparatelor și dispozitivelor care distrug resursele acvatice vii prin curentare…» și «pescuitul cu japca, cu ostia, sulița, țepoaica și cu orice alte unelte înțepătoare sau agățătoare, prin greblare sau harponare», constituie infracțiuni conform O.U.G. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, jandarmii au întocmit pe numele celor doi bărbați acte de sesizare necesare organelor de urmărire penală. Uneltele de pescuit și barca cu motor folosite în activitatea infracțională au fost ridicate în vederea confiscării.
Foto: Pixabay (rol ilustrativ)
Ar trebui „curentati” putin ……si ei !!!