Rolul extrem de important pe care îl joacă Republica Moldova în dezvoltarea Uniunii Europene a fost dezbătut la Bruxelles, în Parlamentul European.
„Am avut onoarea să particip la dezbaterea din Parlamentul European privind Europa de Est și, în special, viitorul Moldovei, desfășurată pe 24 septembrie. Scopul acestei dezbateri a fost prezentarea conceptului de subprogram destinat Republicii Moldova, care va putea fi aplicat și altor țări din cadrul Parteneriatului Estic. Acest program propune asigurarea finanțării cetățenilor, antreprenorilor și autorităților publice locale. Programul se bazează pe necesitățile prioritare ale cetățenilor, antreprenorilor și autorităților publice locale, aceștia devenind beneficiari direcți ai finanțărilor din Uniunea Europeană. Acest concept al subprogramului pentru Parteneriatul Estic (EaP) poate fi un factor declanșator pentru o nouă inițiativă emblematică europeană care poate transforma prioritățile de luptă cu crizele, migrație și schimbări climatice, în prioritățile de creștere și extindere. Această prioritate de creștere poate fi decisivă în schimbarea tendințele EXIT, în perspectiva pieței mai mari, accesul forței de muncă și noile regiuni geografice ale Uniunii Europene”, a transmis europarlamentarul Gheorghe FALCĂ (PPE).
Dezbaterea a fost co-organizată de Institutul de Dezvoltare și Expertiză a Proiectelor – IDEP Moldova, și PPE (Partidul Popular European), având suportul fostului președinte Traian Băsescu. Discuțiile s-au încheiat cu o recepție și o prezentare a vinurilor din regiunile Republicii Moldova, invitat fiind și europarlamentarul Gheorghe Falcă (PPE).
Lasă un comentariu