Modernizarea unuia dintre drumurile județene strategice ale județului Arad, care leagă orașul Pâncota de comuna Seleuș, se va încheia în câteva zile.
Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca. „Drumul acesta a fost realizat cu mari greutăți. Anul trecut, când am început lucrările, localnicii au fost supărați că peste piatra din fundație se ridică praful, în urma mașinilor. Noi nu am vrut să deviem traficul pe rută ocolitoare, să nu îi obligăm pe oameni la o cheltuială în plus. De aceea, am cerut constructorului să toarne un strat de asfalt, să nu mai fie praf și să se poată circula în condiții bune. Unii au avut impresia că lucrarea s-a încheiat, și am avut parte de multe critici, chiar dacă noi am insistat că este vorba de un șantier, iar stratul final de asfalt urmează să fie turnat ulterior. Apoi s-a întâmplat o dramă. Proprietarul firmei de constructii a murit într-un tragic accident de circulație, ceea ce a întârziat mult finalizarea lucrării. În urmă cu câteva luni, firma a fost preluată de omul de afaceri George Medințu, iar acum lucrarea se finalizează. A fost o întârziere nedorită, dar e bine că avem un tronson de drum modernizat, pe care se va circula foarte bine. Acest drum face parte din strategia Consiliului Județean Arad de modernizare a 300 km de drumuri județene. Anul acesta am deschis 23 de șantiere, am finalizat și avem în curs de finalizare 201 km de drum județean. Nimeni nu credea, cu trei ani în urmă, că ne putem ține de cuvânt, dar am muncit mult și rezultatele sunt foarte vizibile în tot județul”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Lucrările la drumul județean 709, tronsonul Pâncota-Seleuș, sunt executate de firmele de construcții de drumuri INTERMED UTILAJ și COMPANY AGREGAT.
Inginerul George Medințu a precizat că „în cel mult o săptămână vom preda lucrarea. Chiar dacă la început a fost greu, ne-am reorganizat într-un timp foarte scurt. Toate punctele de lucru, respectiv stația de asfalt de la Pâncota și cariera de piatră de la Dud, sunt foarte bine organizate, iar mare parte din foștii angajați – un personal calificat – ingineri de drumuri, tehnicieni, mecanici utilaje, muncitori calificați, dulgheri, fierari, betonişti, pietrari și mulți alți profesioniști, în acest domeniu de activitate, au revenit la firma noastră, ceea ce ne permite să finalizăm, în bune condiții, lucrările contractate, chiar înainte de termen. Dorim ca arădenii să circule în bune condiții pe drumurile publice, de aceea lucrările noastre, în construcția de drumuri, sunt de foarte bună calitate”.
Drumul Pâncota-Seleuș are lungimea de 5,5 km.
„Nu este o simplă reabilitare, este o refacere totală a drumului. Carosabilul a fost lărgit, s-au realizat acostamente pe ambele părţi, s-au decolmatat podeţele şi s-au reprofilat şanţurile. Am realizat accese la 84 de proprietăţi, 57 de locuri de parcare şi două staţii de autobus”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Sergiu Bîlcea.
Lasă un comentariu