Fotbaliştii de la Concordia Chiajna şi staff-ul echipei s-au cazat la hotelul Continental, în perspectiva partidei pe care o vor disputa mâine cu UTA.
Adică, s-au cazat la cel mai scump hotel din oraş, după ce i-au păcălit pe cei de la UTA să joace marţi, ca să nu plătească o noapte de cazare în plus. Oficialii „Bătrânei Doamne” au acceptat să joace marţi, nu miercuri, cu condiţia ca partida cu Farul să se fi disputat sâmbătă, 23 noiembrie, aşa cum era programată. Cum televiziunile au mutat partida cu Farul duminică (scor 1 – 0 pentru UTA), arădenii le-au cerut celor de la Concordia să accepte ca partida cu ei să aibă loc miercuri. S-au izbit însă de un refuz care l-a făcut pe antrenorul Laszlo Balint să-şi iasă din pepeni şi să afirme că „Facerea de bine e …!”. Acesta a tunat şi fulgerat la adresa celor de la Chiajna, a televiziunilor şi a FRF pentru situaţia în care a ajuns UTA, forţată să joace două meciuri oficiale la puţin peste 48 de ore.
Discursul său a fost extrem de motivant, fanii arădeni fiind decişi să umple până la refuz stadionul „Motorul”, pentru a pune presiune pe adversarii de marţi, care vor fi primiţi cu ostilitate şi pe teren.
Sursa foto: Cristian Selegean
Lasă un comentariu