Finalul lunii noiembrie vine la cinematografele arădene cu o serie de evenimente diverse

Finalul lunii noiembrie vine la cinematografele arădene cu o serie de evenimente diverse

Finalul lunii noiembrie vine la cinema Arta, cinema Solidaritatea (Gai) și la cinema Grădiște cu o serie de evenimente diverse.

La cinema Arta, Kinema Ikon propune un grupaj de scurtmetraje sub conceptul de „(non)stories”, aparținând regizorilor Ion Indolean și Marius M. Bogdan, în 28 noiembrie, de la ora 19.

Vineri, 29 noiembrie, va avea loc o celebrare cinematografică a zilei naționale, începând cu ora 17. În cadrul evenimentului „Centenarul filmului românesc” vor avea loc două proiecții de film, în prezența invitatelor: Irina Margareta Nistor și Ileana Popovici.

„Marea Unire – România, la 100 de ani”, de la ora 17, în 29 noiembrie – Redacţia Video din cadrul Agenţiei Naţionale de presă AGERPRES prezintă în documentarul realizat cu ocazia Centenarului Marii Uniri de la 1918 cum a fost înfăptuit acest deziderat al românilor. Povestea pleacă de la contextul istoric internaţional, ajungând la trăirile oamenilor de rând, care şi-au dorit un singur lucru: o ţară în care există acelaşi grai, acelaşi port, aceeaşi simţire, fără graniţe.

„Dincolo de pod” (1975), de la ora 19, în regia lui Mircea Veroiu, conturează destinul Marei, o precupeață din Radna, rămasă văduvă în urma decesului soțului ei, cizmar de meserie, lăsând-o cu doi copii: Persida (Sida) și Trică. Pe Sida, pe care o educase la o mănăstire catolică, o voia călugăriță și pe Trică – calfă la casa lui Bociocă. Cu toate acestea, Trică fuge de la școală, iar Sida se îndrăgostește de neamțul Hans Huber și se căsătorește cu el, în ciuda opoziției mamei.

Seria de evenimente se va încheia cu o experiență muzical-vizuală, un Cine-concert, proiecție de film și live soundtrack, sâmbătă, 30 noiembrie, de la ora 19. La bordul unui vas cargo, prin documentarul realizat de Somogyvári Gergő, spectatorii sunt purtați prin 10 țări, 3000 de kilometri de peisaje naturale sau urbane inedite, însoțiți de muzica interpretată live și compusă de Barabás Lőrinc. Combinația de imagini și muzică creează o experiență cinematică ce angrenează publicul într-un mod unic, vizionând și ascultând cineconcertul Trans River. Proiecția filmului documentar Trans River – Upper Danube(1)/Lower Danube (2) regizat de Somogyvári Gergő (Ungaria), va fi acompaniat live la trompetă de Barabás Lőrinc (Ungaria).

Cei mici sunt invitați să petreacă ziua națională, în 30 noiembrie, la cinematograful Solidaritatea din cartierul Gai și la cinematograful din Grădiște, unde vor putea să vadă piesa de teatru de păpuși „Fata babei și fata moșneagului“, adaptare după basmul românesc cu același nume scris de Ion Creangă.

La cinematograful „Solidaritatea“ din Gai, copiii sunt invitați începând cu ora 11.00, când vor avea loc activități dedicate lor, iar piesa de teatru va începe de la ora 12.00 și va fi prezentată de Teatrul de animație „Piticot“.

La cinematograful din Grădiște, vor avea loc două reprezentații ale piesei, de la ora 10.00 și de la ora 12.00, spectacolul fiind prezentat de Trupa de teatru de păpuși Niros.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Informații la tel. 0257/280526

cinemaartaarad@gmail.com

Proiecțiile de film sunt organizate de Primăria Municipiului Arad, prin Centrul Municipal de Cultură Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.