Mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unor evenimente rutiere petrecute la sfârșitul acestei săptămâni pe șoselele din Arad.
Astfel, sâmbătă, la ieșirea din Sântana spre Caporal Alexa două autoturisme s-au ciocnit frontal. O Skoda care mergea spre Sântana a intrat pe contrasens și s-a izbit frontal de un Peugeot care părăsise localitatea în direcția Caporal Alexa. În urma accidentului, trei persoane au fost rănite și au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportate la spital.
Un alt accident a avut loc sâmbătă seara, în municipiul Arad, la intersecția străzilor Andrei Șaguna și Liviu Rebreanu. La fața locului au intervenit trei mașini de Poliție și o ambulanță.
De remarcat, că pe șoselele arădene se circulă în condiții de iarnă, existând condiții de producere a poleiului.
Foto: Seby Popa, Roland Sitariu
Lasă un comentariu