Pompierii care au intervenit în această după-amiază la incendiul izbucnit la Biserica Ortodoxă din cartierul Gai povestesc că au fost martorii unei întâmplări fără explicație.
„Noi, cei din linia întâi, avem credința că vom învinge și totul va fi bine! În viață ni se întâmplă lucruri care nu au o explicație și care ne dau de gândit. Printr-o astfel de întâmplare au trecut pompierii arădeni care, în această după-amiază, au intervenit pentru stingerea unui incendiu la Biserica Ortodoxă din cartierul Gai. Pompierii au forțat ușa, iar după pătrunderea în interior au constatat că incendiul se manifesta în apropierea altarului. După o intervenție de aproximativ o oră, incendiul a fost stins. Ca la finalul oricărui incendiu, au început să caute elementele care au condus la izbucnirea incendiului, pentru a stabili cauza probabilă. Pe una dintre mese, pe care se aflau mai multe obiecte, era o biblie, iar în interiorul ei un tricolor. Chiar dacă tot ce se afla pe masă era puternic afectat de incendiu, atât biblia, cât și tricolorul au scăpat ca prin minune! Am jurat credința României, sub faldurile Drapelului de Luptă tricolor, prin sacralizarea jurământului, ne-am legat pe viață de țară. Astăzi, Detașamentul de Pompieri Arad a salvat dintr-un incendiu simbolul credinței și al speranței alături de drapelul tricolor. Întotdeauna există speranță!”, povestește George Pleșca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
Singura minune ar fi sa avem spitale mai multe…
Daca nu ar disparea credinta asta oarba si stupida, ar fi minune…
I-auzi ca au scapat biblia si tricolorul.
Dar de ce a ars biserica in primul rand..? De ce n-a prevenit doamne-doamne incediul..?