Mare atenție! Vizitatorii de peste graniţe, rudele din afara orașului, angajații care efectuează naveta, pot fi „prada” preferată a taximetriştilor pirat.
Direcția Generală Poliția Locală Arad face unele precizări privind particularitățile după care se pot recunoaște acești indivizi care, de cele mai multe ori nu respectă măsurile de protecție privind distanțarea socială (transportă un număr mare de persoane) și normele de igienă impuse de situația actuală determinată de pandemie, punând astfel cetățenii în pericol de a se contamina.
În acest sens, arădenii sunt rugați să fie atenți ca autovehiculul să aibă scris pe caseta taxi numele unei firme autorizate și să aibă un indicativ, pentru a putea reclama, în cazul producerii vreunui incident. De asemenea, este recomandat ca persoana care dorește să se deplaseze apelând la un taximetru, să fie atentă ca tarifele să fie scrise cu verde pe bordul vehiculului.
Taximetriştii pirat nu îşi atrag clienţii cu maşini scumpe, super-dotate, nu sunt îmbrăcaţi la costum şi nu sunt neapărat insistenți în a-și oferi serviciile, însă pot fi recunoscuți după câteva stratageme, potrivit DGPLA:
– Nu au afișat tariful de staționare;
– Se poziționează în vecinătatea traseelor de deplasare ale navetiștilor sau în zone aglomerate, dar nu în stațiile de taxi (pe care, însă, le parazitează în proximitate);
– Adesea încalcă normele privind staționarea sau oprirea din codul rutier, deoarece urmăresc poziționarea cât mai favorabilă pentru racolarea clienților (colțuri de intersecții, trotuare, piste de biciclete etc.)
– Optează adesea să-și țină clienții pe trotuar, până la completarea locurilor (în special dacă este vorba de dubițe), pentru a evita identificarea și sancționarea de către echipajele DGPL și ale Poliției Române.
Agenții de poliție locală acționează atât pentru depistarea conducătorilor auto care desfășoară activități de taxi ilegale, pentru a fi predați Poliției Municipiului Arad în scopul aplicării măsurilor care se impun, cât și pentru sancționarea celor care nu dețin documentele necesare, încălcând astfel prevederile Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere (situație în care, sancțiunile pot fi aplicate și de poliția locală).
DGPL are în vedere colaborarea sistematică cu firmele de taxi și asociațiile de taximetriști, pentru identificarea „piraților” care acționează în UAT Arad, și „perturbarea” sistematică a activității ilicite desfășurate de respectivele persoane. În acest sens, polițiștii locali vor proceda, în continuare, atât la verificarea locațiilor folosite predilect de „taxiurile pirat”, cât și la semnalarea indivizilor în cauză către colegii de la Poliția Română, pentru a-i opri în trafic atunci când au clienți.
Dacă prejudiciul produs tuturor cetățenilor prin efectuarea unei activități ce constituie, în esență, o formă de evaziune fiscală, poate fi greu de cuantificat pentru fiecare în parte, iată o listă sumară a riscurilor directe la care se expun cei care aleg să utilizeze serviciile unor astfel de transportatori:
– Nu există garanția dezinfectării zilnice a vehiculelor, de către o firmă specializată, ca în cazul taximetriștilor;
– Nu se respectă normele de distanțare socială;
– Efectuarea respectivului transport nu este înregistrat și urmărit în timp real la niciun dispecerat, sens în care, eventualele incidente de pe traseu sunt greu sau imposibil de sesizat în timp util, pentru siguranța călătorilor;
– Nu poate fi evaluată calitatea profesională și umană a șoferilor;
– Timpii de așteptare pot fi foarte îndelungați și în condiții improprii (în soare, intemperii etc., deoarece „pirații” nu dispun de stații).
Lasă un comentariu