Mai multe propuneri legislative se află în diferite faze de dezbatere în Parlament.
Una dintre inițiative este, practic, la un pas de adoptare. Iar dacă va primi și undă verde din partea președintelui, va putea fi aplicată, începând de anul viitor, firește, după publicarea în Monitorul oficial.
1. Sporuri de până la 25% pentru angajații cu funcții ce presupun acces la informații clasificate din clasa secret de stat. Proiectul precizează că mărimea concretă a sporului ar urma să fie stabilită în funcţie de locul de muncă şi de certificatul de securitate deţinut. De asemenea, va mai conta și nivelul de secretizare al informaţiilor la care persoana are acces.
În această categorie intră, potrivit inițiative legislative, militarii, poliţiştii, poliţiştii de penitenciare şi personalul civil din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională.
2. Angajații ANSVSA care nu au beneficiat de sporuri anul trecut și personalul nou încadrat, acest adaos salarial urmând să fie calculat în funcție de salariul de bază existent în plată.
Potrivit expunerii de motive, Legea nr. 153/2017 i-a discriminat pe unii angajați ai ANSVSA, pentru că, în momentul de față, sporurile salariale nu se pot acorda decât personalului plătit din fonduri publice care a ajuns la nivelul maximal al salariilor de bază prevăzut pentru anul 2022.
“Această prevedere dezavantajează categoriile de personal cu salarii mici care după majorarea salariului din decembrie 2017 (cu 25%) nu au ajuns la grilele maximale stabilite pentru 2022”, explică expunerea de motive.
Lasă un comentariu