Consiliul Județean Arad a realizat trei cataloage de promovare a județului Arad, într-unul dintre cele mai importante demersuri editoriale instituționale din ultimii ani, anunță, pompos, conducerea instituției într-un comunicat de presă.
Cataloagele prezintă valorile culturale arădene, potențialul economic, precum și istoria județului Arad.
„Cele trei publicaţii reunesc elementele de patrimoniu material şi imaterial cultural în tot ceea ce înseamnă specific arădean, fie că vorbim despre artă, literatură, poezie, muzică, gastronomie, arhitectură, meşteşuguri și istorie. De asemenea, am prezentat potențialul economic al județului, deoarece Aradul are o veche tradiție industrială și comercială. Ea se bazează fără îndoială pe valorile pe care comunitatea arădeană le-a dezvoltat, îngrijit și transmis mai departe de-a lungul timpului, care favorizează inițiativa, munca, economia liberă de piață. Aradul este un județ care se poate mândri cu particularitățile sale (n.r. – de parcă alte județe… nu!), iar cele trei cataloage editate de Consiliul Județean Arad sunt un instrument de promovare a unicității județului nostru”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, uitând să precizeze cui folosesc, cât au costat, cine le-a făcut și, mai ales, la inițiativa (ideea) cui.
Legat de oportunitatea unui asemenea demers în vremuri de pandemie, așteptăm cu vădit interes următorul raport al Curții de Conturi…
In timpul pandemiei tin de foame si te protejeaza!
Banii puteau fi folositi in multe alte scopuri absolut necesare!Orasul geme de murdarie,hoti si cersetori,sunteti disperati sa adunati impozite de la prostii care le achita pentru a da ajutoare trantorilor si voi achitati cataloage!
„CALITATEA UMANA A CELUI ALES VA ARATA SI GRADUL DE EDUCATIE AL CELOR CARE L-AU ALES”(C.COPOSU)
alte rahaturi pe banii nostrii. rusine !!
Probabil patrimoniu material si imaterial se refera la ei si la noi. Grija lor pentru cultura se refera probabil la soarta institutiilor de cultura care sub „atenta lor obladuire” au ajuns ultimele din tara. Ultimul caz de la filarmonica, unde managerul a obtinut calificativul „satisfacator” co nota 9,50 este semnificativ pentru grija acordata. Despre traditia industriala se poate vorbi mai mult la trecut, pe locul fostelor intreprinderi si stadioane astazi sunt mall-uri inchise care vand nimic unor oameni saraciti. In rest cartea seamana foarte bine cu „Eterna si fascinanta Romanie” care nu a fost altceva decat un tun oarecare. Rusine!!!
va deranjeaza daca sunt promovate volorile ARADULUI