Cristian Galea: Aradul trebuie să se dezvolte prin aplicarea unor proiecte coordonate, finalizate la timp

Cristian Galea: Aradul trebuie să se dezvolte prin aplicarea unor proiecte coordonate, finalizate la timp

Aradul a devenit de mult timp un șantier neîntrerupt, în care străzile asfaltate astăzi după finalizarea unei lucrări sunt sparte mâine pentru începerea alteia. Cetățenii sunt tracasați și asistă neputincioși la acest mod de a derula proiecte de dezvoltare a orașului care par fără cap și fără finalitate, afirmă Cristian Galea, candidatul PMP la funcția de primar al municipiului.

Acesta propune un mod mult mai eficient de abordare a proiectelor de dezvoltare, cu mai multă grijă față de termene, de coordonarea lucrărilor și, în ultima instanță, cu deplin respect față de cetățeni. „Când discutăm despre un proiect, totul pleacă de la nașterea lui, de la caietul de sarcini. În 20 de ani de antreprenoriat m-am lovit de multe ori de astfel de lucruri. Un proiect bun este unul prioritizat, bugetat și planificat corect. Orașele care se dezvoltă au proiecte îndrăznețe, gândite împreună cu comunitatea, bazate pe nevoi reale și făcute la timpul potrivit”, a declarat Cristian Galea.

Candidatul PMP la Primărie are o abordare realistă pentru municipiul Arad. „Aradul a avut și are parte de proiecte. Îmi propun să finalizăm proiectele începute, să începem proiecte noi, dar sunt absolut necesare niște ajustări în abordarea lor. Am discutat cu juriști, cu antreprenori, cu arhitecți, am auzit vocea oamenilor din oraș. Ca și arădean pot să îmi dau seama că se lucrează fără să existe o viziune de ansamblu foarte bine conturată. Orașul este un șantier continuu de prea mulți ani pentru că lucrările nu sunt sincronizate și corelate. Pe strada mea anul trecut s-a asfaltat trotuarul iar săptămâna trecută l-au spart tot, din nou. Se întâmplă la fel, prea des, în prea multe locuri. Alte două probleme majore sunt nerespectarea termenelor de finalizare a lucrărilor, respectiv calitatea îndoielnică a lor. Aceste două aspecte le voi aborda cu foarte mare seriozitate. Soluțiile sunt destul de simple: penalizări mari pentru nerespectarea termenelor de execuție stipulate în contracte, garanții de execuție mai mari și verificarea exigentă și realistă a executării contractului de către diriginți de șantier serioși selectați riguros. Și Aradul poate avea proiecte frumoase, dacă ele sunt coordonate, finalizate la timp și care să dureze”, a explicat Cristian Galea, candidatul PMP la funcția de primar al Aradului.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.