Românul Constantin Popa a dispărut la începutul acestui an în Bavaria și de atunci e de negăsit. Ce s-a întâmplat cu el, pe 31 ianuarie, rămâne un mister. Românul de 30 de ani a plecat din Kötz spre serviciu, dar nu a ajuns niciodată acolo. Numai rucsacul său galben a fost găsit ulterior, bărbatul însuși rămanând dispărut, în ciuda mai multor acțiuni de căutare.
Încă din luna mai, poliția germană a anunțat o recompensă de 10.000 euro, pentru detalii care să ducă la clarificarea cazului. Acum, cazul a fost reluat.
Deși departamentul de cercetare penală Neu-Ulm, care încă cercetează, nu a găsit un cadavru, acesta nu mai exclude o crimă prin violență. După cum a declarat marți un purtător de cuvânt al poliției, există chiar indicii, din ce în ce mai solide, că ar putea fi vorba de o crimă.
Pentru a obține informații suplimentare, poliția s-a adresat publicului miercuri seara, la postul de televiziune ZDF. Prin intermediul emisiunii „Dosar XY nerezolvat”, difuzate miercuri 14 octombrie, poliția speră sa primească de la populație noi indicii, care să ducă la soluționarea cazului.
Istoricul cazului
Constantin Popa lipsește de mai bine de șapte luni. Traseul său se pierde pe data de 31 ianuarie, a acestui an. Potrivit lui Holger Stabik, purtător de cuvânt al circumscripției de poliție Schwaben Süd /West, tânărul de 30 de ani a părăsit apartamentul său din Großkötz în jurul orei 13:00, pentru a merge la lucru pe jos. Cu toate acestea, nu a ajuns niciodată acolo.
Proprietarul său l-a dat, în cele din urmă, dispărut. La câteva zile după dispariția bărbatului, un coleg de muncă i-a găsit rucsacul – un rucsac transparent și galben, cu inscripția „Deutsche Post DHL Group” -, pe un copac.
Prin urmare, la începutul lunii februarie a avut loc o mare operațiune de căutare. Zona de pe Günz, dintre Kleinkötz și Großkötz, a fost pieptănată de poliție, pompieri și servicii de salvare. Ulterior, căutările au fost intensificate cu un elicopter și un scafandru al poliției, dar Popa n-a fost gasit.
Operațiunea Rucksack
Întrucât nu existau indicii de sinucidere sau de accident, dar nu se mai putea exclude o infracțiune violentă, procuratura din Memmingen a dispus departamentului de anchetă penală din Neu-Ulm, cercetări suplimentare. Pentru a clarifica cazul, a fost înființată echipa de anchetă „Rucksack” .
La jumătatea lunii martie, au avut loc alte căutari. Deoarece nici acestea nu au avut succes, poliția a încercat printr-o campanie de afișe pe trenuri – tot în limba română -, pentru a se apropia de persoanele din jurul persoanei dispărute.
În cele din urmă, în luna mai, a fost oferită o recompensă de 10.000 de euro, pentru indicii care să ducă la clarificarea infracțiunii sau la reținerea făptuitorului. Dar poliția nu a primit nicio informație decisivă. În lunile de vară, ancheta a continuat prin cercetari suplimentare.
Între timp, potrivit lui Holger Stabik, echipa de urmărire penală nu mai exclude uciderea din culpă sau chiar crima. După cum a anunțat acesta marți, poliția și-a concentrat ancheta asupra unei anumite persoane, un tânăr de 37 de ani. Purtătorul de cuvânt nu a dat detalii despre cum a fost depistat suspectul.
Biroul de poliție penală Neu-Ulm a înființat deja o linie telefonică pentru cazul „Rucksack“. Există, de asemenea, opțiunea de a se adresa anchetatorilor în limba română.
Stabik speră că acest lucru va ajuta la gasirea persoanei dispărute. „Fiecare indiciu este important”, a subliniat purtătorul de cuvânt al poliției. „Vrem să reconstituim ziua în care Constantin Popa a disparut și să obținem o imagine completă”.
Notă: Articolul a apărut în HotNews
Lasă un comentariu