Mai multe localități din județul Arad vor fi afectate de întreruperi de curent, săptămâna viitoare.
E-Distribuţie Banat SA, Zona de Medie şi Joasă Tensiune ARAD anunță că a redus numărul întreruperilor programate pentru lucrările de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, pentru a minimiza disconfortul clienților.
Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții, conform prevederilor din Decretul președintelui României nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212/16.03.2020.
„Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora. Colaborăm cu autoritățile locale, dar și cu alte utilități, pentru a minimiza impactul”, spun reprezentanții companiei.
Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții:
Ziua / Data |
Localitatea, strada afectata |
Orar |
|
Luni , 11 Ianuarie 2021 |
Ilteu, Petriș, Corbești, Roșia Noua, Obârșia |
09:00 – 15:00 |
Vânători(p) |
09:00 – 15:00 |
Păulean |
09:00 – 17:00 |
|
Marţi , 12 Ianuarie 2021 |
Odvoș, Conop, Milova |
09:00 – 15:00 |
Păulean |
09:00 – 17:00 |
|
Miercuri, 13 Ianuarie 2021 |
Zona Pompe PEREG (Semlac – Pereg) Exterior ferme |
09:00 – 16:00 |
Mermești |
09:00 – 17:00 |
|
Joi , 14 Ianuarie 2021 |
Semlac |
09:00 – 16:00 |
Mermești |
09:00 – 17:00 |
|
Vineri , 15 Ianuarie 2021 |
Satu Mare(p) și stația ORIF Semlac |
09:00 – 16:00 |
Siad, Rogoz, Stoienești, Ciuntești, Mărăuș, Secaci |
09:00 – 17:00 |
|
Lasă un comentariu