CORONAVIRUS azi: Peste 150 de DECESE în 24 de ore. Situația pe județe

CORONAVIRUS azi: Peste 150 de DECESE în 24 de ore. Situația pe județe

Conform Grupului de Comunicare Strategică, în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.697 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 12 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 676.968 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

605.045 de pacienți au fost declarați vindecați.

Până astăzi, 16.881 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 11.01.2021 (10:00) – 12.01.2021 (10:00) au fost raportate 156 de decese (105 bărbați și 51 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și București.

Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 36 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 69 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 37 decese la categoria de peste 80 de ani.

147 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 8 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

 

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate Incidența  înregistrată la 14 zile
1. Alba 12876 43 1,97
2. Arad 14709 51 1,49
3. Argeș 19491 61 1,67
4. Bacău 17329 90 1,6
5. Bihor 18809 101 1,97
6. Bistrița-Năsăud 7769 43 1,63
7. Botoșani 8828 50 1,47
8. Brașov 26678 132 2,76
9. Brăila 8823 107 2,06
10. Buzău 8620 12 0,94
11. Caraș-Severin 6959 59 2,15
12. Călărași 6713 23 1,46
13. Cluj 32266 294 3,68
14. Constanța 28026 127 2,97
15. Covasna 5270 25 1,01
16. Dâmbovița 15606 85 1,81
17. Dolj 16191 55 1,76
18. Galați 17354 124 2,42
19. Giurgiu 6830 32 1,64
20. Gorj 5294 22 0,76
21. Harghita 5491 20 0,59
22. Hunedoara 12359 64 1,48
23. Ialomița 7220 43 1,8
24. Iași 29180 190 1,49
25. Ilfov 26247 96 4,76
26. Maramureș 11717 113 2,42
27. Mehedinți 5260 20 1,16
28. Mureș 15731 53 1,43
29. Neamț 11696 53 1,45
30. Olt 9955 25 0,68
31. Prahova 24890 87 1,33
32. Satu Mare 7431 54 1,41
33. Sălaj 6540 26 1,73
34. Sibiu 17674 100 1,66
35. Suceava 16796 151 1,54
36. Teleorman 8283 64 1,83
37. Timiș 28621 225 4,12
38. Tulcea 5707 18 1,46
39. Vaslui 11108 65 1,76
40. Vâlcea 10372 41 1,64
41. Vrancea 7364 27 0,64
42. Mun. București 109345 625 3,87
43. Cazuri noi nealocate pe județe 3540* 1  
 TOTAL 676.968 3.697  

                                                                                    

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

 

 

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.044 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

 

 Nr. Crt. JUDEȚ Probe pozitive la retestare
1 ALBA 23
2 ARAD 24
3 ARGEŞ 31
4 BACĂU 23
5 BIHOR 13
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD 5
7 BOTOŞANI 14
8 BRĂILA 5
9 BRAŞOV 29
10 BUZĂU 1
11 CĂLĂRAŞI 2
12 CARAŞ-SEVERIN 30
13 CLUJ 66
14 CONSTANŢA 67
15 COVASNA 6
16 DÂMBOVIŢA 39
17 DOLJ 48
18 GALAŢI 35
19 GIURGIU 5
20 GORJ 10
21 HARGHITA 7
22 HUNEDOARA 25
23 IALOMIŢA 10
24 IAŞI 58
25 ILFOV 19
26 MARAMUREŞ 19
27 MEHEDINŢI 3
28 MUNICIPIUL BUCUREŞTI 101
29 MUREŞ 27
30 NEAMŢ 48
31 OLT 15
32 PRAHOVA 64
33 SĂLAJ 11
34 SATU MARE 12
35 SIBIU 15
36 SUCEAVA 42
37 TELEORMAN 8
38 TIMIŞ 59
39 TULCEA 7
40 VÂLCEA 7
41 VASLUI 8
42 VRANCEA 3
  TOTAL 1044

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.