Elena Udrea a fost condamnată la opt ani de închisoare cu executare, în dosarul campaniei electorale din 2009, totodată, Ioana Băsescu a primit cinci ani de detenție pentru mai multe fapte ilegale.
Elena Udrea a primit mai multe condamnări pentru spălare de bani și luare de mită. Acestea au fost contopite și a rezultat o pedeapsă de șase ani de închisoare cărora li s-a adăugat un spor de doi ani. În total, Udrea va avea de executat opt ani de detenție.
Ioana Băsescu a fost condamnată la cinci ani de detenție. Ea a fost acuzată de delapidare și instigare la spălare de bani, fapte pentru care a primit mai multe pedepse, care au fost contopite, rezultând cinci ani de închisoare.
„În cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală. Legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat ca intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare”, arăta DNA într-un comunicat de presă.
„Udrea Elena Gabriela i-a indicat inculpatului Nastasia Gheorghe atât suma pe care urma să o solicite de la reprezentantul societăţii comerciale în schimbul asigurării finanţării ce urma să fie aprobată de către minister în contul unor lucrări deja executate de societate, cât şi denumirea firmei către care urma să se realizeze plata foloaselor pretinse (a mitei). În perioada 27 noiembrie – 21 decembrie 2009, omul de afaceri a virat în contul firmei indicate, în două tranşe, suma de 918.864 lei, în baza unui contract fictiv ce avea ca obiect prestarea unor servicii de publicitate, deşi societăţile administrate de omul de afaceri nu aveau nevoie de o campanie naţională de publicitate pentru promovarea unor proiecte locale”, arată DNA.
În realitate însă, banii ar fi fost folosiţi pentru plata unor servicii de publicitate stradală pentru campania electorală a unuia dintre candidaţi.
Alte condamnări decise astăzi sunt pentru:
Victor Tarhon, la data faptei preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, a primit patru ani cu suspendare pentru luare de mită.
Gheorghe Nastasia, la data faptei secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, va avea de executat șase ani de închisoare pentru mită.
Silviu Wagner, la data faptei director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru delapidare.
Dan Andronic a fost achitat.
Este o decizie în primă instanță, care poate fi contestată. După ce motivarea va fi redactată pe larg, dosarul va ajunge la instanța supremă, unde va fi luată decizia finală.
Lasă un comentariu