Scandal monstru în interiorul PNL: Un membru de vază, vicepreședinte, cu patru mandate de deputat al partidului, a cutezat să conteste în instanță anularea pensiei speciale, privilegiu eliminat prin decizia Parlamentului!
Ludovic Orban zice că acesta, Victor Paul Dobre, se plasează „cu siguranţă în afara deciziilor PNL”. Păi, atunci, de ce nu a fost Dobre, în secunda doi – vorba lui Băsescu, exclus din partid? E simplu, ar fi trebuit excluși vreo 80 de actuali sau foști parlamentari PNL, oameni cu cojones grele în PNL, aparținând grupului de 120 care care au făcut același lucru. Săracul Ludovic Orban încearcă să dreagă busuiocul, spunând că Dobre acționează în afara deciziilor partidului, dar, pe la spate, îl încurajează. Ca un novice într-ale politicii, Orban aruncă pe piață niște minciuni cât Casa Poporului, spunând că PNL a fost singurul partid care a votat împotriva introducerii pensiilor speciale şi că, odată ajunşi la guvernare, liberalii, împreună cu partenerii USR-PLUS, au introdus în Parlament decizia de anulare a acestor pensii speciale. Iată: „Este în afara deciziilor PNL. PNL este singurul partid care a votat împotriva introducerii pensiilor speciale pentru parlamentari şi odată ce am ajuns la guvernare, alături de partenerii noştri USR-PLUS, am reuşit să punem pe agenda Parlamentului şi până la urmă să luăm decizia, care s-a luat în unanimitate, de desfiinţare a pensiilor speciale. Faptul că unii colegi au decis individual să iniţieze demersuri pentru a invoca excepţia de neconstituţionalitate este contrar deciziilor oficiale ale PNL”, a afirmat Orban.
Lăsăm minciuna că PNL a fost singurul partid care s-a împotrivit instituirii pensiei speciale pentru parlametari, primul partid care a fost vehement din acest punct de vedere a fost PRM, iar după aceea PD, însă pur electoral, de fațadă. Toți, dar absolut toți parlamentarii, indiferent de partid, au dictat instituirea specialei! Pe toți nu i-a durut nici măcar în cur de deciziile partidului! De ce? Pentru că partidul depinde de ei. Repet: E valabil pentru toate partidele! Am cunoscut zeci de primari și parlamentari care, pe baza popularității, puteau câștiga fără probleme, indiferet pe ce liste ar fi candidat, așa că au fost racolați. În acel moment, partidul a devenit prizonier al lor, nu invers. Uite: „Întrebat dacă după gestul făcut de Victor Paul Dobre, acesta mai poate fi susţinut politic pentru o funcţie cum ar fi cea de consul la Odessa, Orban a răspuns: „Nu am ştiinţă despre ce vorbiţi. Aceea nu este o funcţie politică, este o funcţie diplomatică””. Hai, serios, cine decide cine ocupă acea funcție diplomatică? Vă spun eu: Cel care nu își permite să decidă, pentru că dacă decide poate să își ia adio de la fucția de președinte al PNL, prin voturile supușilor lui Dobre!
Simion Todoca
Lasă un comentariu