Cartea „Cultura și civilizația chineză. Dialoguri româno-chineze”, volumul al IV-lea, va apărea curând

Cartea „Cultura și civilizația chineză. Dialoguri româno-chineze”, volumul al IV-lea, va apărea curând

Cu bucurie anunțăm apariția acestei cărți, după o întrerupere de doi ani, determinată de pandemie.          

Precizăm dintru început că PRIMĂRIA ARAD prin CENTRUL MUNICIPAL DE CULTURĂ finanțează proiectul „Concepția, editarea și promovarea  cărții”, iar CONSILIUL JUDEȚEAN ARAD asigură tipărirea ei.

Cartea are 468 de pagini și este structurată pe șase capitole, reunind importante contribuții științifice sau emoționale, elaborate de lideri de opinie arădeni: istorici, profesori din învățământul preuniversitar și universitar, medici, psihologi, ingineri, manageri, editori, jurnaliști, elevi și studenți.

Acest volum este dedicat împlinirii a 70 de ani de relații diplomatice și de prietenie între România și China. Capitolul I constituie ARGUMENTUL cărții, precizând ideea de continuitate, dar și de consemnare a strădaniilor unor importanți arădeni, ce au susținut lucrări în cadrul ediției a V-a a Simpozionului

Internațional privind cultura și civilizația chineză.                   

Capitolul al II-lea cuprinde „Scrisoarea de felicitare” adresată Forumului Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze de către Ambasada Republicii Populare Chineze în România, personal de Excelența Sa,

Doamna Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar JIANG YU.

Capitolul al III-lea înfățișează prezentarea volumului precedent al cărții de către prof. dr. DIANA ACHIM, directorul Colegiului Național „Moise Nicoară”, cu importanta precizare că elevii acestei școli de elită au susținut lucrări în cadrul a două ediții, abordând comparativ teme și motive ale culturii române și chineze.

Capitolul al IV-lea reunește toate lucrările susținute în cadrul Simpozionului Internațional, iar CAPITOLUL al V-lea cuprinde un Album foto (24 de pagini color), care înfățișează aspecte importante ale activității desfășurate de Forumul Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze.

Capitolul al VI-lea este semnat, în totalitate, de prestigioși ziariști arădeni, autori ai unor memorabile articole privind relațiile româno-chineze la Arad.

Să reținem că este o carte scrisă de arădeni, ce își propune să promoveze această parte de țară în raport cu una din marile puteri economice ale lumii, care este China. 

În concluzie, binemeritate aprecieri pentru oficialitățile arădene, care au făcut posibilă editarea acestei cărți, precum și pentru cei 40 de autori arădeni, care semnează contribuții remarcabile, ce trebuie reținute pentru prezent, dar și pentru viitor.                                           

Prof. univ. dr. Lizica Mihuț, 

președinte al Forumului Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze

***

ARGUMENT

Precizăm că toate activitățile pe care le-am desfășurat în anul 2019, inclusiv Simpozionul Internațional „CULTURĂ ȘI CIVILIZAȚIE CHINEZĂ. DIALOGURI ROMÂNO-CHINEZE”, au fost dedicate împlinirii a

70 de ani de relații diplomatice și de prietenie între România și China. 

Apreciem, în mod deosebit, declarația Excelenței Sale Jiang Yu, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în România, potrivit căreia „Chinezii nu uită prietenii vechi”. Într-adevăr, în urmă cu 48 de ani, la a XXVI-a Adunare Generală a Organizației Națiunilor Unite, România a militat, alături de celelalte state ale lumii, pentru realizarea unui act de dreptate internațională, și anume recunoașterea Republicii Populare Chineze („China nouă”). 

Suntem siguri că aniversarea celor șapte decenii de relații diplomatice și de prietenie între România și China constituie un reper pentru dezvoltarea colaborării și cooperării româno-chineze, în prezent, dar și în viitor. 

Ediția a V-a a Simpozionului Internațional „CULTURĂ ȘI CIVILIZAȚIE CHINEZĂ. DIALOGURI ROMÂNO-CHINEZE” s-a desfășurat, precum precedentele ediții, la început de noiembrie și a constituit un proiect finanțat de Consiliul Local Municipal și Primăria Arad prin Centrul Municipal de Cultură. 

Fără îndoială, s-a creat, deja, o importantă tradiție în ceea ce privește organizarea și desfășurarea Simpozionului Internațional, astfel, la prezenta ediție, 27 de autori (istorici, medici, profesori din învățământul superior precum și din învățământul preuniversitar, psihologi, ingineri, manageri, studenți, elevi, jurnaliști) au susținut lucrări, de dimensiuni diferite, lucrări cu caracter științific sau emoțional, determinate de abordarea unor teme de interes privind cultura și civilizația chineză.

Considerăm că Simpozionul Internațional are meritul de a fi trezit interesul unor mari comunități cu privire la strălucita istorie a Chinei, devenită, în prezent, una din marile puteri ale lumii.

Aducem MULȚUMIRI Ambasadei Republicii Populare Chineze în România pentru sprijinul generos acordat încă de la prima ediție a Simpozionului Internațional. De asemenea, se cuvin MULȚUMIRI Consiliului Local Municipal și Primăriei, care, prin Centrul Municipal de Cultură Arad finanțează acest proiect, și, nu în ultimul rând, tuturor celor care susțin acest Simpozion Internațional privind cultura și civilizația chineză, deopotrivă prin elaborarea unor lucrări, prin participare sau printr-o entuziastă promovare.   

Prof. univ. dr. Lizica Mihuț, 

președinte al Forumului Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.