Nouă liceeni din Arad, care formează echipa „Delta Force”, au plecat astăzi spre Baltimore (SUA) pentru a lua parte la cea mai importantă competiție de robotică din lume.
Însoţită de trei mentori, echipa Liceului Național de Informatică va participa, în perioada 31 iulie – 1 august 2021, la FIRST® Tech Challenge, care va avea loc la Baltimore, în Maryland.
De remarcat, că la prestigioasa competiţie din SUA participă 32 de echipe. Dintre acestea, două sunt din România: „Delta Force”, din Arad, şi „Quantum Robotics”, din Bucureşti.
Trebuie subliniat sprijinul financiar şi moral pe care elevii din echipa „Delta Force” îl au din partea companiei „Aptiv” şi a conducerii Liceului Național de Informatică, fără de care nu ar fi fost posibilă participarea la o asemenea competiţie cu costuri foarte mari atât în ceea ce priveşte deplasarea şi cazarea, cât şi în ceea ce priveşte construcţia roboţilor.
Citeşte şi:
Mai BUNI decât rușii la robotică! Șase puști din Arad au ajuns în FINALA din Rusia (GALERIE FOTO)
Lasă un comentariu